28 noiembrie 2024 - Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, despre renumararea voturilor: E o decizie a membrilor CCR, nu ma priveşte, nu am cerut-o

Autor: Iulia Kelt

Întrebat despre renumărarea voturilor, joi seara, premierul Marcel Ciolacu a spus că aceasta este o decizie ce ţine de CCR şi că nu a cerut-o.

În urma deciziei referitoare la renumărarea voturilor, Marcel Ciolacu a fost întrebat cum se poziţionează, în context. El a spus că şi-a asumat eşecul de a nu intra în turul al doilea, la Antena 1.

„Buna credinţă, în politică nu e o calitate. Eu am crezut că pot schimba şi abordarea din campania electorală, cu toate că realizam că această ură a fost cultivată în societatea româneasca mai ales
de ultimii doi preşedinţi ai României”, a mai spus el.

Marcel Ciolacu spune că, nu are nicio aşteptare de la această renumărare, „dimpotrivă, se închide un capitol. E o decizie a membrilor CCR, nu mă priveşte, nu am cerut-o”.