Poarta Ciolacu chiloti în pat? Abisul derizoriului

Dezastrul electoral al României este deja în plină desfășurare indiferent de rezultatul alegerilor. Pentru că bine nu are cum să iasă, iar vina nu este doar a clasei politice, ci și a societății și a presei. Avem cea mai slabă garnitură de candidați la prezidențiale după 1989. De la distanță. În zona celor cu șanse reale de a ajunge în turul al doilea efectiv nu e nimic de ales pe niște criterii minimale de adecvare la funcție. Este un concurs de populisme, gafe, platitudini. Dezolant. Despre parlamentare, care sunt cu mult mai importante decât prezidențialele în sistemul nostru politic, pentru că ele decid majoritatea care generează guvernul, nu se discută aproape deloc. ADVERTISING De ce am ajuns în această groapă la final de ciclu, când schimbarea președintelui ar trebui să însemne o nouă energie și o nouă viziune pentru România, când suntem într-un moment atât de complicat regional, dar și mondial? Când, pe de altă parte, ar fi atât de multe oportunități de valorificat? Cauzele sunt, probabil, amestecate Dar premisa de la care trebuie să plecăm este că politica este și ea o piață cu produse, cu cerere și ofertă. Echilibrul este la întâlnirea lor. Oferta nu se va îmbunătăți, dacă cererea nu va pune presiune pe ea. Dacă criteriile societății sunt scăzute, dacă acceptăm roșii stricate și castraveți mucegăiți mulțumindu-ne să înjurăm și să ne văicărim, numai de ele vom avea parte. Dacă societatea refuză această marfă nu doar la vot, ci mai ales între alegeri, dacă își face vocea auzită prin sondaje, în stradă, politicul, nevoit, se va adapta. Ceea ce observ însă este nu este o creștere a standardelor, ci, dimpotrivă, o extindere a laxității, o pierdere a criteriilor în subiectivism. Și apoi frustrarea că răul cel mic devine mare. De ce societatea este atât de pasivă? Este și un efect al binelui. Bine nu înseamnă că peste România curg lapte și miere, dar suntem o țară UE, cu oportunități mari, cu o Capitală care concurează la venituri cu marile orașe ale UE. A crescut individualismul, un anumit tip de lene civică și politică, fiecare își vede de ale lui și când nu îi mai convine pleacă din țară. Pe de altă parte, este efectul lipsei cronice de educație, inclusiv politică. Un popor needucat e ușor de manipulat. Un popor care nu știe, de fapt, de ce își alege președintele, care sunt atribuțiile lui, este un popor ușor de trimis după fente populiste. Apoi este și înclinația spre conspiraționism. Nu contează ce votez, oricum alții ne aleg conducătorii. Nimeni nu a putut dezvolta și explica în mod coerent cine anume și, mai ales, cum anume aleg alții pentru noi. Nimeni nu a putut spune că împreună cu el a fost în cabina de vot o mână nevăzută care i-a pus pistolul la tâmplă să voteze într-un fel sau altul. Nici cele mai exigente ONG-uri de supraveghere a votului nu au identificat nereguli sistemice, apte să modifice rezultatul final. Dar trimiterea responsabilității către o forță ocultă nevăzută exonerează de răspunderea pentru propriile alegeri, deci e comodă. Vina presei Și, nu în ultimul rând, pentru cele de mai sus presa poartă o uriașă răspundere. În această campanie electorală s-a discutat despre toate prostiile, au fost puse cele mai amuțitoare întrebări. De departe în topul meu personal pe primul loc se află întrebarea adresată premierului, la DigiFM, dacă a dormit vreodată fără lenjerie intimă pe el. Nu înțeleg ce relevanță poate avea să-l întrebi pe premier, candidat favorit la prezidențiale, dacă doarme cu chiloți pe el. Dacă doarme gol va fi un președinte mai bun sau mai rău? Îl pui în dificultate? Deloc! Candidații adoră aceste întrebări irelevante pentru că nu pot greși și nu le testează pregătirea. Pentru ei dificile sunt întrebările relevante. Și fix despre lucrurile importante nu se discută. Despre atribuțiile președintelui, despre ceea ce poate și trebuie să facă el în mod real pentru societate. Și atunci de ce întrebi așa ceva? Pentru că vrei viralizare cu orice preț. Și, da, astfel de subiecte facile se răspândesc ușor și fixează standardul otrăvitor pentru minte și decizii. Așa se face că o persoană care candidează, invitată în emisiunea mea de la Europa FM, a făcut o față lungă când i-am spus că vom vorbi doar despre atribuțiile președintelui. „Dar ne vom plictisi”, mi-a spus. Da, publicul se plictisește să audă despre lucrurile importante când este servit continuu cu chestiuni facile. Copilul nu va alege ciorbă și salată, când are în față cipsurile și înghețata. Apoi ne mirăm că e obez, diabetic și hipertensiv. Așa cum ne mirăm că oamenii nu mai au criterii corecte de alegere și nu mai sunt atenți la ceea ce e important. În aceste condiții, nici măcar nu e nevoie de cine știe ce planuri savante pentru ca George Simion să ajungă în turul al doilea. Unii vor avea un motiv în plus să-l voteze, cei mai mulți vor rămâne acasă văzându-și de ale lor. Și așa va fi decis viitorul Românei.

Poarta Ciolacu chiloti în pat? Abisul derizoriului

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ