Curtea Constituţionala a publicat motivarea hotarârii prin care Calin Georgescu a fost scos din cursa prezidenţiala. Judecatorii susţin ca politicianul va putea candida în viitor daca îşi modifica atitudinea
Autor: Valeriu DanilaCurtea Constituţională a publicat motivarea hotărârii prin care i-a fost interzis lui Călin Georgescu să candideze. Judecătorii CCR au menţinut decizia BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu, arătând că acesta ar putea să candideze în viitor dacă îşi modifică conduita în acord cu valorile constituţiei. „Cu privire la aspectul referitor la valorificarea în[...]
Curtea Constituţională a publicat motivarea hotărârii prin care i-a fost interzis lui Călin Georgescu să candideze.
Judecătorii CCR au menţinut decizia BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu, arătând că acesta ar putea să candideze în viitor dacă îşi modifică conduita în acord cu valorile constituţiei.
„Cu privire la aspectul referitor la valorificarea în timp a anumitor atitudini/conduite/luări de poziţie contrare principiilor şi valorilor constituţionale, Curtea subliniază că încălcarea acestora nu conduce la o sancţionare perpetuă a persoanei prin prisma dreptului de a fi ales în funcţia de Preşedinte al României. Aceste aspecte se analizează de la caz la caz şi au o anumită temporalitate raportată la ciclicitatea alegerilor şi la evaluarea respectării de către candidaţi a principiilor şi valorilor constituţionale”, se arată în document.
Totodată, Curtea Constituţională a emis vineri un comunicat de presă, în care arată că „Întrucât în spaţiul public există o aşteptare justificată pentru informaţii clarificatoare privind conţinutul Hotărârii nr.7/2025, adoptată cu unanimitate de voturi, în şedinţa Curţii Constituţionale a României din data de 11 martie 2025, vom prezenta câteva aspecte pe care le considerăm esenţiale pentru buna, corecta şi justa înţelegere a motivelor şi consecinţelor respectivei hotărâri. Curtea Constituţională a României, ca instanţă de contencios constituţional prin care se realizează justiţia constituţională, nu poate fi influenţată sau ameninţată prin intermediul niciunei forme de presiune, având nu doar rolul, ci şi obligaţia constituţională de a garanta supremaţia Constituţiei prin exercitarea efectivă a atribuţiilor sale. Într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile şi dezavuabile”.