Un cerc restrâns de apropiaţi şi prieteni ai premierului Ungariei Viktor Orban deţine aproape 4 miliarde euro în fonduri de private equity
Autor: Bogdan CojocaruDespre premierul Ungariei Viktor Orban, la fel ca despre preşedintele Rusiei Vladimir Putin, se spune că are o avere uriaşă, dar nu la vedere pentru că este ascunsă în spatele altuia.
Despre premierul Ungariei Viktor Orban, la fel ca despre preşedintele Rusiei Vladimir Putin, se spune că are o avere uriaşă, dar nu la vedere pentru că este ascunsă în spatele altuia. De asemenea, despre afacerile familiei Orban se spune că au în faţă un paravan de oameni de afaceri, cel mai cunoscut fiind miliardarul Lorinc Mészáros. O investigaţie jurnalistică a găsit că cercul de apropiaţi ai premierului a acumulat active cu o valoare echivalentă cu 4 miliarde de euro. Investigaţia realizată pe baza rapoartelor financiare aferente anului trecut oferă acum o imagine despre averea imensă din jurul familiei Orban şi din cercul său de prieteni, care cuprinde personaje precum Lorinc Mészáros, László Szíjj, István Tiborcz şi Ádám Matolcsy, primul, care cu ajutorul statului şi-a construit una dintre cele mai mari bănci din Ungaria şi conduce mai multe companii expansive şi considerate strategice, fiind considerat frontman-ul afacerilor familiei Orban, iar ultimul fiind fiul guvernatorului băncii centrale, cândva un aliat de nădejde al premierului şi sub ghidajul căruia banca centrală a acumulat active imobiliare semnificative. István Tiborcz este ginerele premierului şi deţine afaceri bancare, şi acestea în expansiune.