• Adrian Sârbu: Aleph News e noul ProTV al secolului 21.
• Adrian Sârbu: Astăzi, ProTV e ostaticul unor impostori.
• Adrian Sârbu: Lansarea ProTV din Decembrie ’95 e cel mai important moment al României după Revoluție, pentru că a pus bazele trecerii României de la comunism la capitalism.
• Adrian Sârbu: Cel mai important pas a fost eliberarea media de sub controlul de stat și a explodat după ’95, când ProTV a fost primit ca o salvare – o nouă salvare a sufletelor, a minților, o nouă perspectivă asupra viitorului fiecărui român.
• Adrian Sârbu: Ronald Lauder e un om extraordinar căruia românii ar trebui să-i fie recunoscători.

Adrian Sârbu – omul care a pus bazele televiziunii în România după Revoluția din 1989 și a pavat drumul către DEMOCRAȚIE în România, facilitând aderarea la NATO și UE prin ProTV – a vorbit în această seară, într-o ediție specială la Aleph News, despre procesul prin care s-a născut ProTV și impactul definitiv pe care l-a avut asupra României.

„Acum 30 de ani, românii nu o duceau așa de bine, și totuși, erau plini de speranță. Și plini de dorința de a le fi bine. Azi le e mai bine decât și-au închipuit atunci. ProTV-ul i-a învățat să îndrăznească, să creadă că pot face ceva într-o țară de loseri, care n-avea dizidenți. ProTV a fost pentru mine un preț pe care l-am plătit. Eu n-am murit, am avut noroc. Toți copiii care erau pe străzi în 1989 strigau un singur lucru: TELEVIZIUNE LIBERĂ! Până în 1995, n-am avut televiziune liberă și n-am zâmbit. În 1995, pe 1 Decembrie, s-a născut ceva ceea ce nu era așteptat”, spune Adrian Sârbu.

Cât de grea a fost fondarea ProTV?

Adrian Sârbu: „Când vrei să faci un lucru azi, și reușești să-l faci peste 5 ani, te întrebi nu cât de greu a fost, ci cât de mult a durat. Și dacă acest „durat” a și „durut”, atunci e greu.

Mie nu mi-a plăcut televiziunea, nu eram fan. Înainte de 1989, televiziunea era a lui Ceaușescu și îl vedeai numai pe el și pe alți sicofanți care-l pupau în toate zonele „geografice”. Era un fel de nomenclatură a televiziunii. Ulterior, s-au dezis de el, normal.

Eu visam să fac film, eram un om de cinema. A venit Revoluția. Din întâmplare am ajuns membru al primei structuri de conducere a României – Consiliul Frontului Salvării Naționale. Nu am complotat acolo, dar m-am trezit pe listă și am ajuns în felul ăsta în Guvernul lui Roman. Încercam, desigur, să mă apropii de oameni care meritau atenție. Unul dintre ei a fost Brucan. Am stat de vorbă, m-a luat cu el la o conferință de presă, și a doua zi mi-a zis să mă duc director la Televiziunea Română. Directorul interimar de acolo, când a auzit, s-a dus la Iliescu supărat. Și i-am zis „stai bă, că eu nu vreau”. S-a potolit povestea, eu lucram cu Roman. După o săptămână, vine Roman și zice: „Am vorbit cu Brucan. Te duci Director General”.

Peste vreo 3 luni, a venit Țiriac și a zis că vrea să facă o televiziune. I-am zis că eu am un plan de a face o televiziune, dar n-am bani.

Odată cu intenția mea de a pleca din Guvernul Roman, unde nu mă simțeam bine, s-a născut ideea unei televiziuni ca și poartă către producția de cinema.

Mi-am făcut un plan, i l-am povestit lui Țiriac, și în toamna lui ’90 mi-am dat demisia de la Guvern și imediat m-a sunat Țiriac: Hai să facem televiziune. I-am zis „bagă banu’”. 4 ani n-a băgat. M-a plimbat prin toată lumea să cerșesc, să găsesc un partener. Între timp, reușisem ca secretar de stat în vara lui ’90 să promovez legea audiovizualului, că era nenorocire în România.

De legea asta au profitat în primul rând cabliștii, că le-am pus 0 licență.

Prin ’92 s-a născut CNA-ul, tot așa, cu presiuni. Între timp făcusem o stație de televiziune la Costinești – „Rondul de Noapte” – pe emițătoarele TVR – unde era Răzvan Theodorescu Președinte și mi-a dat și mie acces pe acest proiect. A fost interesant, ca să nu zic că a fost fascinant. Era program de noapte, o televiziune de entertainment și practic prima televiziune cu adevărat liberă. Ce vorbeam pe acolo…Veselie mare.

Am lansat și radio, reviste, Mediafax, dar această obsesie a televiziunii a continuat, și în ’92 mi-am luat licență. Am reușit să lansez un fel de televiziune în ’93, bazată pe semnalul CNN. Se numea Canal 31. Evident că n-a mers.

Până când, în ’94, vine Ronald Lauder, care lansase CME în Cehia. Un tip extraordinar, căruia România ar trebui să-i mulțumească foarte mult. I-am făcut un fel de prezentare și, după 15 minute, mi-a întins mâna și mi-a zis: „Îmi place de tine, ești partenerul meu”.

Din momentul ăla, a fost doar o goană de a pune în operare un proiect care nu avea licență națională, nu aveam nici legislație de transmisie prin satelit, n-avem bani, n-aveam oameni. Într-un an de zile, am angajat 800 de oameni, am obținut licență de satelit. La 1 decembrie 1995, spre surprinderea multora, am reușit să dau drumul la acest proiect.

Ion Iliescu a avut o contribuție mare, pentru că s-a lăsat păcălit. În ce sens? Era o rezistență extraordinară din partea nomenclaturii, televiziunii și diverși securiști, politruci – pentru că ei nu voiau să aibă nimeni licență, că i-ar fi distrus. Și e adevărat. La un an de zile după ce s-a lansat ProTV-ul, Televiziunea Română a ajuns de la 95% audiență la 5%. Deci știau ei ce știau.

Cât am fost la Guvern, l-am convins pe Iliescu că e nevoie de mai multe stații de televiziune.

Problema de fond a României era mentalitatea lui Iliescu, care nu înțelegea economia de piață. În timp, și-a mai reparat din apucăturile lui proaste. În al doilea mandat, a făcut și lucruri foarte bune, sau măcar le-a supervizat.

România trăia într-o formă de neocomunism de autodistrugere. Toate firmele erau de stat, pierdeau în draci, toți ciordeau și se năștea pe marginea lor o pleavă, o clasă căre căpușa și practic a dus economia României la colaps în 1996.

Într-o lume în care venea o economie privată foarte dinamică, sigur că România era încă guvernată de ideea de control – „nu-i lăsăm pe niciunii să ne strice jucăria”. Dar l-am păcălit pe Iliescu. Să-i fie țărâna ușoară!

Iliescu nu era încă foarte convins că e nevoie de o televiziune. Am reușit să lansăm această stație; evident, scopul politic era altul. Și scopul s-a văzut după un an. Inventam pentru români televiziunea comercială – care nu însemna vreun business – ci accesul românului la entertainment, la știri necenzurate, la star-system (oameni frumoși, entuziaști, care prezentau știri). Filme, show-uri. Românii erau înnebuniți.  

A fost un tsunami. Iar acest tsunami a fost un tsunami de voie bună, un tsunami de zâmbete, de bună dispoziție, și românii și-au dat seama că nu mai e cazul să fie triști. Și că merită să spere la ceva, să-și planifice ceva, și mai ales să creadă că pot face ceva. Ceea ce, de la Revoluție până în ’96, românii începuseră din nou să uite.

Lansarea Pro TV din Decembrie ’95 e cel mai important moment al României după Revoluție, pentru că a pus bazele trecerii României de la comunism la capitalism. Revoluția a fost despre dezînscăunarea lui Ceaușescu. România n-a trecut în ’89 decât parțial la capitalism. Trecerea reală la capitalism, la economie de piață, reală, la democrație, a fost în ’96.

Între ’95 și ’96, ProTV le-a redat încrederea românilor. Fapta cea mai importantă a fost în ’96, când Convenția Democrată a câștigat. A fost momentul când Occidentul către care noi speram să ne ducem, ne-a recunoscut. După 6 ani.

Revoluția s-a încheiat în momentul în care am intrat în UE. Un pilon a fost lansarea ProTV.

ProTV devenise o voce a poporului român, care s-a identificat cu ProTV, s-a identificat ca doritor de schimbare și a creat un val de entuziasm, prin care Convenția Democrată și Constantinescu au câștigat alegerile în ’96. Dacă nu faceam toți acești pași, inclusiv către NATO și UE, noi eram azi mai rău decât Ucraina. Eram poate ca Georgia.

Cel mai important pas a fost eliberarea media de sub controlul de stat și a explodat după ’95, când ProTV a fost primit ca o salvare – o nouă salvare a sufletelor, a minților, o nouă perspectivă asupra viitorului fiecărui român.

Obiectivul meu principal a fost să construiesc încrederea oamenilor, și să le împachetăm într-o substanță de entertainment – filme și seriale care nu existau în România – și să pregătesc poporul român să se rupă de mentalitatea sa Gorbaciovistă.

ProTV l-a adus la putere pe Constantinescu. Iar el a recunoscut asta, că era un om sincer. Ce a făcut ProTV-ul concret? A agregat și nemulțumirile, și așteptările poporului român – și s-a văzut la vot. Victoria lui Constantinescu a fost oricum un câștig la limită, în fața lui Iliescu.

Asta a fost misiunea ProTV, pe care nu și-a recunoscut-o niciodată”.

Cum au fost aleși prezentatorii de la ProTV?

Adrian Sârbu: „Era o mare disponibilitate. Televiziunea era un „animal” mult mai complex pe atunci, din punct de vedere tehnic, operațional. A trebuit să angajez 800 de ameni într-un an. O mare parte i-am luat de la TVR.

Am luat jurnaliști tineri, din ziare. Nu știa televiziune nimeni. Am luat mulți. Știrile aveau la început 300 de jurnaliști. Pe toată lumea pe care o cunoșteam am invitat-o, am găzduit-o la ProTV.

Ronald Lauder mi-a acordat 20 de milioane de dolari. I-am tocat în ’95, aproape pe toți, pe echipamente, pe tot ce era nevoie. Am început cu o echipă care era TVR-istă, nu ProTV-istă. Dar acești oameni au devenit cu adevărat ProTV în anii care au urmat.

ProTV e important pentru România – vorbim de un inorog, de un animal virtual care nu mai există azi. ProTV și-a încheiat misiunea în 2007, iar cetățenii ăștia care au venit după mine, în 2013, au reușit să-l diversioneze către altceva. Din păcate, azi, ProTV nu mai are nicio misiune pentru poporul român. Din ce a fost și ce este azi, din ProTV a rămas doar numele”.

ProTV a facilitat intrarea României în NATO și UE

Adrian Sârbu: „În 1997, după alegeri, obiectivul ProTV a fost NATO. Timp de 8 luni de zile, ProTV a investit 2 milioane de dolari din banii acționarului – cu acordul acționarului CME – ca să promoveze România în lume, să putem fi înscriși pe lista de NATO. N-am reușit atunci. Am reușit abia în 2004.

Eu îmi doream să intrăm în NATO pentru că – așa cum i-am zis explicit lui Iliescu – fără DEMOCRAȚIE, România ar fi rămas în umbra Rusiei. În 1990, viitorul României era Democrația, în 1995 era NATO.

Bill Clinton a venit neașteptat în România, și acest moment a întors România cu fața spre Vest. Efortul nostru de a intra în UE, care era legat de obiectivul NATO, am reușit să-l accelerăm. Am intrat înaintea Croației în UE. Am reușit în 1999 – tot cu eforturile împinse de ProTV – să creăm această perspectivă a României care se va apropia de UE. Faptul că suntem în NATO este un câștig inestimabil pentru istoria României. Odată cu intrarea în NATO, am așezat România undeva unde n-a mai fost niciodată. În lumea democrațiilor occidentale. Doamne ferește ca ratangiii care ne conduc acum să strice ceea ce a fost clădit”.

Este Aleph News un nou ProTV?

Adrian Sârbu: „18 ani am dus ProTV-ul în cârcă. N-are cum să fie Aleph News un ProTv, pentru că eu nu mai exist în lumea ProTV-ului din 2013 – când au venit niște cetățeni care erau dușmanii mei și le-au interzis tuturor să-mi mai pronunțe numele. Astăzi, ProTV e ostaticul unor impostori.

Aleph News e noul ProTV al secolului 21. Poate nu vezi, poate nu se vede, poate nu suntem atât de gălăgioși, dar venim în fiecare zi către tine, cel care ne privești. Creștem. Aleph e o entitate de social television, sincronă cu ceea se întâmplă în lume.

Aleph News e doar o parte din Aleph. Aleph e un proiect care te slujește pe tine, cea și cel care te uiți la noi, și care o să crească în favoarea ta. Aleph e pentru spectatorul care e educat, self-sufficient, care nu este la mâna partidelor, nu este cerșetor – așa cum își doresc loserii care ne conduc să devenim.

Aleph este astăzi viitorul ProTV. ProTV și-a încheiat misiunea. Aleph și-a început misiunea acum 5 ani. Ține minte: Dacă vrei să existe Aleph, și să aibă o contribuție în viața ta, te rugăm să deschizi Apple Store și să te abonezi la platforma Aleph. Avem nevoie de 100.000 de subscriberi să ajungem la o performanță pe care nu ți-o imaginezi. La o diversitate. La o substanță. La o capacitate de a-ți servi interesele, nu numai de entertainment, de business, ci toate interesele pe care ți le poate servi o entitate media, așa cum în 1997 le-am spus românilor: „ProTV e al tău!”. Și a devenit al lor”.