2 iulie 2025 - Analize și opinii

CCR cere 108.000 de Euro indemnizatie de la Bolojan: Judecatorii CCR insista sa primeasca 36.000 euro fiecare, desi linia bugetara a fost anulata

Autor: Sorina Matei

  • 3 judecători CCR insistă să primească indemnizația de 108.000 euro.
  • CCR a trimis secretarul general la Finanțe ca să facă rost de bani.
  • CCR pitise în buget banii pentru judecători, dar articolul a fost respins de Parlament.

În țara în care coaliția de la guvernare reduce veniturile românilor pentru cheltuieli uriașe făcute în ultimii 2 ani de aceeași politicieni, în campaniile electorale – în Curtea Constituțională se petrece o situație cel puțin bizară. Cei trei judecători care ies la pensie – Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga insistă să își primească indemnizația de final de mandat de 36.000 de euro fiecare.

Problema este că preventiv CCR își rezervase în buget această sumă. Însă la dezbaterile din februarie din Parlament – reprezentantul Curții a susținut în fața aleșilor că linia de asistență socială de 140.000 de euro reprezintă banii CCR pentru medicamente. Cum și parlamentarilor li s-a părut că ceva este în neregulă, toți banii au fost tăiați în comisie și apoi în plen.

Și așa Curtea a rămas fără suma rezervată pentru cei 3 judecători pentru medicamente. Care nu era pentru un spital, ci chiar pentru ieșirea lor la pensie acum.

Se vor da acești bani tot din buzunarul românilor?

Oamenii își umflă buzunarele din portofelul oamenilor, pentru că așa prevede Legea 47/1992. Chiar dacă a fost modificată de foarte mult timp, de foarte multe ori de politicieni și, în special, de Partidul Social Democrat, a lăsat această prevedere cu indemnizația de plecare la pensie — că despre asta vorbim — de șase salarii nete în lege.

Este articolul 71, alineatul 5: la încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate. Deci, chiar dacă se îmbolnăvesc, ei au aceste indemnizații de plecare la pensie colosale. Judecătorii Curții beneficiază de o sumă egală cu indemnizația netă de șase luni de activitate, care, și indemnizația netă, crește — o să vezi din lege, că a fost frumos, așa.

Problema e că oamenii nu renunță la aceste indemnizații. Indemnizațiile sunt mari, ei le pitiseră. E ca în viață: unde dai și unde crapă. Ei au mințit Parlamentul și au zis că-s banii de medicamente.

La 140.000 de euro, practic, trebuia să-și ia medicamente pentru un spital. Nu sunt toată țara judecători ai Curții și nici funcționari, nici foști, nici actuali. Și ei își pitiseră această sumă și o rezervaseră cei trei granguri de la CCR, vorbind chiar de președintele Curții Constituționale, pentru această perioadă.

Chiar pentru aceste zile. Numai că și ăia s-au enervat și au tăiat acea linie din bugetul Curții și acum s-au trezit în fundul gol pentru că ei nu pot să ia bani de pe o altă linie bugetară a Curții Constituționale. Și azi, secretarul general — pentru că oamenii nu cedează, vor banii, 36.000 de euro pe cap de judecător care pleacă la pensie — va avea și pensie de sistem și pensie specială, și inclusiv medicamente gratuite. Pentru că ei sunt stat în stat și fac parte din Republica Magistraților, care este autonomă în România, s-au dus peste domnul Ilie Bolojan să le dea banii.

Problema este că Ilie Bolojan este între ciocan și nicovală. El a tăiat sporurile la bugetari, acum o să iasă la Guvern și o să ne dea alte măsuri de austeritate, și el trebuie să dea banii pentru Curtea Constituțională: 100.000 de euro, 108.000, 110.000 de euro din bani publici. Sunt mai multe variante: ori Bolojan le dă banii — ceea ce îl pune în dificultate pe Bolojan — ori Bolojan nu le dă banii și ei se duc în justiție și vor câștiga și vor lua, pentru că sunt la mâna altor judecători care o să le dea dreptate, și deschid un proces pentru acești bani și s-ar putea să câștige mai mulți bani, pentru că ei, în general, cer și un fel de dobândă pentru banii pierduți și neluați la momentul potrivit.

Deci ar putea să ia peste 2–3 ani mai mulți bani tot de la noi. Sau mai este o variantă, a treia, pe care, dacă actuala coaliție ar avea așa, sânge în vine, ar putea să o facă. Ar putea — chiar dacă s-a început sesiunea parlamentară — au majoritate în Parlament, sunt patru partide, au majoritate confortabilă, până pe 13, când acești trei indivizi de la Curtea Constituțională ies la pensie, adică efectiv pleacă din Curtea Constituțională.

Asta înseamnă că, în următoarele 10 zile, ei ar putea modifica legea prin Parlament și să schimbe paragraful legal, și astfel scăpăm și noi să le plătim banii — că nu îi plătește Bolojan din banii lui, îi plătește din banii noștri — și nici ei nu-și mai primesc aceste drepturi pe care și le-au băgat în lege. Și ulterior, poate, să conteste eventual la viitoarea Curte Constituțională legea. Dar nu cred că în acest moment actuala coaliție este în stare să facă așa ceva.

Asta înseamnă să fii foarte bazat pe tine și să fii principial. Foarte probabil, poate vom vedea, din fondul de rezervă al Guvernului — cum dădea domnul Ciolacu — o să facă și domnul Bolojan ca să scape ăștia de la Curtea Constituțională. Sau nu le va da banii și se vor duce în instanță. Dar există o soluție corectă, pe care foarte probabil coaliția, partidele politice care tot au fost beneficiare ale acestei Curți Constituționale absolut teribile în România — a anulat alegeri, a interzis candidați, a desființat declarații de avere, l-a reabilitat pe Băsescu — adică numai prostii făcute în ultimul timp, foarte probabil nu se vor băga pe ei. Pentru că, nu-i așa? O mână spală pe cealaltă și amândouă… problemele.

Cam asta este la Curtea Constituțională, dar saga continuă, pentru că astăzi, cei de la Curte, atât de obraznici au fost, încât și-au trimis Secretarul General peste Ministerul de Finanțe să le dea bănișorii — 36.000 de euro pe care ei consideră că îi merită pentru că au paragraf legal. Cu siguranță o să fie și asta una din întrebările pe care Premierul Bolojan le va primi în această seară, dacă va accepta întrebări, și vom vedea care este poziția în legătură cu subiectul.

Da, dar vezi cum sunt tăierile astea? Adică, pentru ăia săraci și mai mult, putem să tăiem de la tineri, burse — chiar dacă e un haos cu bursele astea — dar totuși sunt tineri și e vorba de educație. Putem să tăiem de la bugetarii mai amărâți, dar de la șmecheri nu putem să tăiem, pentru că sunt stat în stat. De la ICCJ nu putem să tăiem, că și-au crescut celelalte sporuri și, practic, au reglementat toată povestea. Ok, sporul acela a rămas la 300 de lei, dar au mărit celelalte sporuri. Deci e dublă măsură în statul român și politicul, în acest moment, nu are tupeu — chiar dacă au majoritate parlamentară și un președinte care, teoretic, e de partea lor — nu sunt suficient de puternici să se ia practic cu sistemul în piept.

Că vorbim de sistemul judiciar, fie că e vorba de ICCJ, fie că e vorba de parchete, fie că e vorba de această meta-justiție pe care o face, în acest moment, de mai mulți ani, Curtea Constituțională.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ