• Dosarul a fost instrumentat de procurorii Marius Iacob și Gheorghe Cornescu
• Judecătoarea Adriana Stoicescu a fost supravegheată jumătate de an pe o presupusă faptă de favorizare a făptuitorului
• Favorizarea făptuitorului s-ar fi petrecut în 2019 iar fapta ar fi fost săvârșită în 2025, scriu procurorii
• ÎCCJ a emis 4 autorizații de supraveghere a judecătoarei Stoicescu

Rechizitoriul de 327 de pagini în dosarul Călin Georgescu și gruparea Potra conține pe lângă o serie de panseuri ale procurorilor și o potențială greșeală făcută de procurori dar și de judecătorii Curții Supreme. Totul pleacă de la introducerea în dosar a judecătoarei Adriana Stoicescu de la Curtea de Apel Timișoara, judecătoare care a fost jumătate de an 2025 supravegheată degeaba. Dar problema ține de legalitatea acestei măsuri.

Care este gafa procurorilor și judecătorilor în acest dosar? Și de ce este importantă – chiar fundamentală partea cu judecătoarea Stoicescu?

O să vedem la Curtea de Apel București, acolo unde a fost trimis dosarul Georgescu-Potra. Dosarul Georgescu-Potra este unul cu valență de Siguranță Națională, așa cum se menționează și în rechizitoriu. Conține toate acuzațiile și presupusele fapte, în principal atribuite grupării Potra.

Este vorba despre 20 de persoane care ar fi încercat să schimbe ordinea constituțională în România. În dosar apare și Călin Georgescu, considerat drept mastermind-ul acestei mișcări de schimbare a ordinii constituționale.

Tocmai de aceea, din punct de vedere legal, dosarul trebuia instrumentat de DIICOT, care are competența exclusivă în probleme ce țin de Siguranța Națională. De ce a ajuns, însă, dosarul la Parchetul General? Situația este simplă: Parchetul General poate investiga prin intermediul secției conduse de Marius Iacob, fost procuror DNA, secție responsabilă cu dosarele care vizează magistrați.

Pentru a retrage competența DIICOT-ului și a o transfera la Parchetul General, Marius Iacob, împreună cu un alt procuror, au introdus-o pe judecătoarea Adriana Stoicescu în dosar, ca posibil făptuitor. Prin această manevră, competența s-a mutat automat la Parchetul General, deoarece era implicat un magistrat.

Problema este că motivul pentru care judecătoarea Adriana Stoicescu a fost introdusă în dosar este unul absurd. În rechizitoriu se menționează că în 2019 ea s-ar fi întâlnit cu Călin Georgescu, care i-ar fi propus să intre în politică și chiar să fie ministru al Justiției.

Judecătoarea a refuzat atunci, declarând că avusese mai multe oferte. Cu toate acestea, a fost acuzată abia în ianuarie 2025, sub suspiciunea de favorizare a făptuitorului, pentru fapte care, chipurile, ar fi avut loc în 2019 și care s-ar fi legat de acțiuni comise de gruparea Potra în 2024-2025.

Pe baza acestei acuzații, Marius Iacob a obținut de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) patru autorizații de supraveghere asupra judecătoarei Stoicescu: interceptări telefonice, localizări, filaj, supraveghere video și audio, acces la calculator, telefoane și chiar pătrunderea în sediul Curții de Apel Timișoara, biroul nr. 258. Judecătoarea a fost supravegheată continuu între ianuarie și august 2025.

Problema de fond este că fapta pentru care a fost pusă sub urmărire era deja prescrisă din 2024, dat fiind că termenul legal pentru favorizarea făptuitorului este de 5 ani. Mai mult, acuzația era ilogică: nu poți favoriza în 2019 un făptuitor pentru o infracțiune comisă abia în 2020.

Astfel, toate măsurile de supraveghere autorizate au fost nelegale, fiind dispuse pentru o faptă deja prescrisă și, practic, inexistentă. Din acest motiv, există un risc major ca întreaga parte de dosar privind implicarea judecătoarei Stoicescu să fie anulată în instanță, ceea ce ar atrage pierderea competenței Parchetului General și revenirea dosarului la DIICOT.

Această situație ridică întrebări grave: cine răspunde pentru cele șase luni de interceptări și filaje ilegale, extrem de costisitoare pentru stat? Practic, sute de mii de euro au fost cheltuiți pe tehnică, resurse umane și logistică, pentru o supraveghere nelegală. Conform legii actuale, magistrații nu răspund patrimonial pentru astfel de abuzuri, nota de plată fiind suportată de stat, adică din banii contribuabililor.

În plus, rechizitoriul conține formulări absurde, precum observația că „refuzul lui Georgescu de a turna ceaiul în ceșcuță arată caracterul confidențial al întâlnirii și intenția conspirativă pentru o lovitură de stat”. Acest pasaj a devenit exemplu de ridicol în mediul juridic, dovedind superficialitatea și lipsa de profesionalism a investigației.

În concluzie, dosarul Georgescu-Potra, prezentat ca „fanion” al Parchetului General, riscă să se prăbușească în instanță din cauza acestor abuzuri și erori procedurale flagrante.

Dacă acest lucru se va întâmpla, nu vor exista consecințe pentru procurori sau pentru judecătorii ICCJ care au aprobat autorizațiile ilegale, singurul efect fiind eventuale despăgubiri împotriva statului român, plătite din bani publici.