• Pe 20 februarie 1922, sosește la București, regele Alexandru al Serbiei, pentru a participa la sindrofiile inițiate cu prilejul logodnei sale cu principesa Marioara a României.

• Despre un amănunt al acestei vizite scrie Ion Vinea în articolul Presa ofensată din Luptătorul, 24 februarie 1922. E vorba de absența reprezentanților presei române la ceremonii, spre deosebire de jurnaliștii sîrbi, aduși de regele țării lor.

• Luînd atitudine față de această ofensă, Ion Vinea semnează un elogiu al puterii presei, invocînd superioritatea gazetarilor față de politicieni. Autoritățile au nevoie de presă și nu presa de autorități – proclamă marele ziarist

Pe 20 februarie 1922, sosește la București, regele Alexandru al Serbiei, pentru a participa la sindrofiile inițiate cu prilejul logodnei sale cu principesa Marioara a României.

O publicație din epocă, Actualitatea, nr 1 din 1922, descria astfel ceremoniile:

„Exact la orele 11 trenul regal a sosit în Gara de Nord. O companie de onoare era înşiruită în stînga peronului. Muzica militară a intonat imnul regal sîrb.

Din primul vagon a coborât regele Alexandru în uniformă de husar. După ce s-a îmbrăţişat de două ori cu Suveranul nostru, regele Alexandru şi regele Ferdinand, împreună cu principele Carol, care era în uniformă de amiral, au trecut în revistă ostașii care răspundeau cu urale nesfîrșite.

În acest timp d-nii Pasici, Nincici şi ceilalţi din suita regelui Alexandru se prezentau reginei, principeselor Marioara şi Ileana care se aflau în faţa salonului de recepţie. Revista a luat sfîrşit. Cei doi suverani revin în grup.

În acest timp, d. Corbescu, primarul Capitalei, a ţinut regelui Alexandru următoarea cuvîntare:

Sire,

Populaţia Capitalei este fericită şi se mândreşte de a primi în această zi de sărbătoare pe Majestatea Voastră. Alexandru I, regele sîrbilor, croaţilor şi slovenilor. Omagiile acestea le prezint Majestăţii Voastre prin acest simbol care este pîinea şi sarea. (…) Populaţia Capitalei este fericită să ridice urările cele mai calde pentru suveranul care vine să se unească cu prea scumpa fecioară a mîndrilor noştri Suverani (…)

Terminînd aceste spuse, primarul oferă Suveranului sîrb pe o tavă de argint pîinea şi sarea din care regele gustă. (…)

Cortegiul se formează şi la orele 11 jum. porneşte pe Calea Griviţei şi Calea Victoriei spre Mitropolie. Pe tot parcursul drumului de la gară la Mitropolie, o mulţime imensă staţiona pe străzi salutînd pe Suverani.

În timpul parcursului, regele Alexandru, fiind impresionat de ţinuta trupei din regimentul 9 vînători, a oprit cortegiul şi a dat numele de Regele Alexandru I al Serbiei acestui regiment. Regele Ferdinand a oferit comanda acestui regiment regelui Alexandru. (…)

Suveranii sînt întîmpinaţi la intrarea în biserică de către Mitropolitul primat cu Crucea şi Evanghelia.

Slujba religioasă a durat zece minute. În primul rînd a fost pomenit regele Serbiei. Mitropolitul a făcut pomenirea în limba sîrbească, ilir corul a răspuns mulţi ani trăiască tot în aceeaşi limbă.

După oficiere, cortegiul regal s-a pus în mişcare, mergând la Cotroceni, parcurgând bulevardul Maria, cheiul Dîmboviței, strada Carol, bulevardul Victoriei si bulevardele Elisabeta şi Independenţa. Pe tot drumul, Suveranii au fost însoţiţi de aclamările mulţimii.

La ora 1 d.a, a avut loc la Cotroceni un dejun intim, la care a luat parte familia regală, regele Alexandru cu suita, casa civilă şi militară regală, primul ministru sârb d. Pasici, ministrul de externe d. Iancovici şi miniştri români cu d-nele. Nu s-a ţinut niciun toast.

La orele 5 d.a, în sala de recepţie a palatului Cotroceni a avut loc serbarea logodnei principesei Marioara a României cu regele Alexandru al Serbiei.

Mitropolitul primat al României, dr. Miron Cristea a rostit rugăciunile ocazionale, în româneşte şi sîrbeşte, după care a schimbat verighetele de logodnă.

Regele Alexandru al Serbiei a făcut cadou principesei Marioara, logodnica sa, un inel cu un mare smarald.

După schimbul verighetelor, s-au prezentat felicitări şi s-a servit şampanie. Solemnitate s-a terminat la orele 7 seara.”

Despre un amănunt al acestei vizite scrie Ion Vinea în articolul Presa ofensată din Luptătorul, 24 februarie 1922. E vorba de absența reprezentanților presei române la ceremonii, spre deosebire de jurnaliștii sîrbi, aduși de regele țării lor. Luînd atitudine față de această ofensă, Ion Vinea semnează un elogiu al puterii presei, invocînd superioritatea gazetarilor față de politicieni. Autoritățile au nevoie de presă și nu presa de autorități – proclamă marele ziarist:

„Marea vorbăreață și clevetitoare, totdeauna în marginea Codului Penal, pururea bănuită de ultraj și calomnie, Presa, găsește, în sfîrșit, prilejul să se plîngă de ofensă.

Un ziar arată că regele Serbiei s-a făcut însoțit, în călătoria sa, și în toate festivitățile de la București, de către trei gazetari sîrbi. Aceștia au căutat zadarnic printre comesenii de la regalele ospețe pe colegii lor români, invitații lui Ferdinand I. Oficialitatea românească și palatul se comportă, față de presă, cu o totală lipsă de curtoazie.

Regescul exemplu e imitat, la noi, pretutindeni. Sergentul de la poartă, șeful de cabinet și ministrul nutresc în suflet și exteriorizează în manierele lor același suveran dispreț pentru ziarist. Plîngi, presă! Plîngi, urgisitule scrib care ai acceptat situația de simplu agent informator, ploconit și indiscret, între autorități și public.

Soarta plăpîndă și umilă a ziaristului e de croială proprie. Cu mai mult simț al solidarității și cu infinit mai multă demnitate, moravurile politicienilor și ale oficialilor în raporturile cu gazetarii s-ar îndulci într-o singură săptămînă. De fapt, autoritățile au nevoie de presă, de informație, de comentar, iar nu presa de autorități. E o solidă bază pentru stabilirea unui comerciu cel puțin egalitar.

Spun «cel puțin», fiindcă egalitatea între politicieni și ziariști ar fi o condescendență din partea acestora din urmă. N-au trecut încă timpurile cînd bună parte din discursurile parlamentului ies din sertarele ziaristului. Nici zilele cînd popularitatea oamenilor de stat, sau de opoziție, e operă de articole de gazetă, interview-uri și clișee nu s-au săvîrșit. În această privință, presa a păcătuit adesea față de publicul avid de speranțe și credul. Reputația ei de ușurătate e o prea suficientă pedeapsă pentru a mai suporta, cu un profesional scepticism, ultrajul relelor maniere. Se pot lua, cu eficacitate, măsuri. Ce-ar fi făcut oficialitatea dacă, în loc de reporteri, bruftuiți, ar fi avut de a face, cu prilejul logodnei regale, cu o presă mută și indiferentă?

Politeța fără de presă poate deveni o necesitate dinastică… Și Regele Ferdinand ar fi avut mai mult de trei ziariști la ospăț.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro