Partizani. Comentariile istoricilor clipei care sînt marii ziariști interbelici rămîn în posteritate, după cum era de așteptat, prin ideile generale pornite de la un fapt, de la un eveniment. Multe dintre aceste idei generale țin de politică și, prin urmare, pot trece drept adevărate lecții pentru politicienii de azi.

Adresîndu-se presei imediat după instalarea ca premier, Octavian Goga a făcut un apel la adversari să-l ajute în opera sa de afirmare a naționalismului în România.

Luînd seamă la această declarație, Pamfil Șeicaru îi atrage premierului atenția că pentru orice politician, ca și pentru orice personalitate publică, nu adversarii, ci partizanii sînt adevăratul pericol. În comentariul Atenție la partizani din Curentul de vineri 31 decembrie 1937 Pamfil Șeicaru surprinde prin elogiul făcut adversarilor și suspectarea partizanilor:

„Apelul adresat adversarilor este o formă a politeții, fiindcă nici d. Octavian Goga nu crede că ar putea reduce din furtuna adversităţilor. Dar nu adversarii te doboară, ci propriile tale scăderi. Am putea spune că adversarii îți stimulează puterile de autocontrol, străjuiesc necontenit să-ți vestească ori de cîte ori ai greșit, adversarii îți dau alarma, ei nu-ți îngăduie lenea, să te lași pe tînjală. Prin însăşi loviturile pe care ți le dau ei îți sporesc vigoarea, îți dau acea voluptate a luptei, ei dau ritm acțiunii tale. În măsura vehemenții cu care te atacă poți citi valoarea ta, pasiunile adverse te omagiază prin însăși crîncena lor pornire. Dar adevărații vrăjmaşi ai izbîndirii tale sînt adesea proprii tăi partizani. Ei te mint, ei te împiedică să ai un contact cu realitățile, ei svîrlă vălul lingușirii peste semnele amenințătoare ale realității. Partizanii lichidează adesea conținutul moral al unei ideologii, ei terfelesc credinți, ei prostituează adesea neprihănirea idealului. Nici un adversar nu-ți poate coborî prestigiul oricîtă perfidie ar pune, nici un adversar nu te poate compromite, dar își trebuie o deosebită grijă, o fereală de tot ce ar putea să-ţi facă zelul nerușinării unui partizan. Deci recomandăm o singură lozincă: atenție la partizani. O aspră disciplină, un necontenit control, o vigilentă supraveghere, o promptă sancțiune, pornind fulgerător înainte să se fi articulat murmurul opiniei publice. Iată rețeta sigură pentru a coborî în faptă ce stăpînește gîndul și sufletul d-lui Octavian Goga.”

*

Idei care mi-au venit pe loc. „Conducătorii de azi au înfăţişat actualul regim drept unul al democraţiei absolute. Dar această nouă societate, înfăţişată drept europeană, şi-a început existenţa printr-un proces de tip stalinist. Fireşte, s-ar putea argumenta că, indiferent de desfăşurarea procesului, sentinţa a fost dreaptă. Soţii Ceauşescu şi-au meritat pedeapsa. Dar cine-mi garantează mie, cetăţean simplu, că un proces asemănător nu va fi intentat şi împotriva unor oameni nevinovaţi?! Tribunalul care i-a condamnat pe Ceauşeşti a plecat de la premisa că n-are nici un rost să se mai preocupe de respectarea dreptului la apărare, o dată ce vinovăţia celor doi era de la sine înţeleasă. Dar cine-mi garantează mie, cetăţean simplu, că aceeaşi atitudine nu se va repeta şi în cazul meu?!

Esenţa democraţiei constă în garanţia că indiferent cine ar fi inculpatul, că oricît de mari ar fi crimele comise de acesta, el are dreptul la respectarea tuturor normelor legale. Această axiomă dă cetăţeanului simplu încrederea că el nu va putea fi condamnat pe nedrept. ” (Ion Cristoiu, Dreptul la apărare – parodia unui proces, în Zig-Zag magazin, 3 mai 1990)