• Cred că 2004-2005 reprezintă un moment de trecere de la presa grupată în jurul unor personalități, în jurul unor lideri de opinie, către presa funcționărească, condusă mai ales de șurubari, de jurnaliști fără dimensiune, care nu ridică nici o problemă patronatului.

• Este clar că presiunea pentru această trecere la un tip de vidare de personalități a publicațiilor vine dinspre factorul politic, atît dinspre fosta Putere, cît și dinspre actuala Putere.

• Presiunile funcționează doar asupra acelui patronat de presă care nu s-a consolidat, asupra cîrnățarilor, cum le spun eu, adică acei indivizi care și-au făcut ziare, televiziuni, radio ca să le iasă o afacere cu bascheți, să se poată război cu alți cîrnățari, să nu ajungă la închisoare și să poată exercita presiuni asupra factorului politic

De-a lungul vieții mele de gazetar postdecembrist m-am pronunțat asupra realităților românești nu doar prin editoriale, dar și prin interviuri acordate presei scrise sau televiziunilor, după cum era cazul. Reproduc o mare parte din interviul luat de Jurnalul național din 29 martie 2005. Ce spuneam despre presă atunci e valabil și azi.

Perioada 2004-2005 a însemnat scandaluri, demisii și reorientări pe piața mass-media din România. Ion Cristoiu a analizat pentru Jurnalul Național cauzele care au făcut din a patra putere în stat, presa, o afacere a „cîrnățarilor”.

► Jurnalul Național: în anul 2004-2005, care a coincis cu perioada pre electorală, electorală și post electorală, am asistat la multiple scandaluri în mass-media, culminînd zilele acestea cu demisia redacției Adevărul… Ce anume le-a generat?

Ion Cristoiu: Cred că 2004-2005 reprezintă un moment de trecere de la presa grupată în jurul unor personalități, în jurul unor lideri de opinie, către presa funcționărească, condusă mai ales de șurubari, de jurnaliști fără dimensiune, care nu ridică nici o problemă patronatului. Este clar că presiunea pentru această trecere la un tip de vidare de personalități a publicațiilor vine dinspre factorul politic, atît dinspre fosta Putere, cît și dinspre actuala Putere. Aceste presiuni însă funcționează doar asupra acelui patronat de presă care nu s-a consolidat, asupra cîrnățarilor, cum le spun eu, adică acei indivizi care și-au făcut ziare, televiziuni, radio ca să le iasă o afacere cu bascheți, să se poată război cu alți cîrnățari, să nu ajungă la închisoare și să poată exercita, la rândul lor, presiuni asupra factorului politic.

► Dvs. susțineți teza că nici un ziar important nu poate exista fără o personalitate în jurul căreia să graviteze. Credeți că acest proces de golire a publicațiilor de personalități este ireversibil?

Să nu uităm că pînă în acești 15 ani am vorbit de ziarul lui Cristoiu, de ziarul lui Cristian Tudor Popescu, ziarul lui Marius Tucă, ziarul lui Cornel Nistorescu. Nu vom mai vorbi așa. Sînt deja anumite ziare în conducerea cărora nu aș putea spune cine se află, deoarece sînt niște personaje insignifiante.

► Va determina acest proces o creștere a presei de tip informativ în detrimentul celei de tip comentativ?

Da, e o întrebare interesantă. Am pledat și încă mai pledez pentru presa care comunică informații, fără să le distorsioneze prin supratitluri, prin titluri tendențioase sau prin comentariu, amestecînd comentariul cu informația. Un lider de opinie, aflat în fruntea unui ziar care-și propune să fie de autoritate, trebuie să aibă opțiuni în fiecare zi în legătură cu o investigație pe o anumită temă. Liderul de opinie știa deseori că în spatele unor evenimente aparent calme se ascunde o serie întreagă de dedesubturi. Și-atunci, ziarul începea și făcea investigații. Acest lucru nu va mai exista o dată cu eliminarea personalităților. Dacă observăm mai ales presa de la începutul anului, efortul de a vedea ce este dincolo de un gest politic a dispărut.

► S-a vorbit despre o tabloidizare a presei. Vom asista la transformarea unor ziare gen România Liberă, spre exemplu, într-un asemenea produs?

După părerea mea, ce se încearcă la noi e mai grav: o tabloidizare soft, în care informațiile sînt un fel de prostioare din acestea de almanah. Este o tendință ca și cotidianele să devină un fel de magazine din acestea de femei cu sfaturi: cum să fii fericită, cum să cucerești bărbatul ideal. Ca să vă arăt ce înseamnă această presă fără dimensiuni, fals-voioasă, vă dau ca exemplu vizita domnului Traian Băsescu la Roma. În toată presa nu am citit nimic despre ce a discutat domnia sa în legătură cu implicarea noastră în Irak, deoarece se știe că Berlusconi a avut o problemă acolo şi a anunțat retragerea trupelor. Ce a făcut presa? A dat acea scenă stupidă că s-a dus la unchieșu’ Traian și a fumat o țigară. A fost evident că acel eveniment a fost creat de către consilierii de imagine de la Cotroceni. Aceasta e presa voioasă. Acum să nu depreciem tabloidul în general, pentru că în Marea Britanie există formatul hard, cu dezvăluiri senzaționale și în domeniul politicului, cu impact. La noi nu se vrea așa ceva, ci o prostire a presei.

► S-a spus că publicitatea de stat acordată suporturilor media a fost un fel de măr al discordiei între oamenii politici și presă. Cum comentați acest lucru?

Sîntem în faza în care publicațiile nu mai trăiesc nici din tiraj, nici din publicitate, ci din altceva. Cum a fost în perioada ultimului an al PSD – din subvenții de la stat, din bani dați de patroni ca să țină ziarul în viață…

► Ce credeți că s-a întîmplat cu ziarul Independent care a dispărut de pe piață?

Nu cred că ziarul lui Horia Alexandrescu a căzut pentru ca primea publicitate de la stat. Facem o paranteză – cazul lui Horia este foarte interesant pentru că nimeni nu a observat că, după fiecare scrutin, el a fost o victimă în rîndul liderilor de opinie. În ’97, cînd a venit CDR, am fost eu scos de la Evenimentul Zilei, însă nimeni nu a sesizat că, în 2000, Horia Alexandrescu a fost o victimă. Pentru că PSD și domnul Iliescu au fost foarte supărați pe Cronica Română condusă de Horia Alexandrescu, au acționat asupra patronatului și ziarul a rămas fără el.

Sigur, pană la urmă a încercat o conciliere cu puterea PSD-istă și a făcut Independent, trebuie să fim corecți. Horia, pînă la urmă, a fost constrîns să facă acest ziar, pentru că altfel murea de foame. Iată că acum, la noua schimbare de regim, avem cazul Adevărul.

► Se încearcă mai nou acord are a publicității de stat pe anumite criterii…

În legătură cu acest lucru aș vrea să atrag atenția asupra unui fenomen care a scăpat opiniei publice.

Actuala Putere, pe vremea cînd era Opoziție, a creat o serie de organizații nonguvernamentale, paralele Clubului Român de Presă – singura instituție care poate reprezenta interesele presei – iar după venirea la putere le-a permis să participe, cu drepturi egale cu CRP, la discuții despre publicitatea de stat. Centrul pentru Jurnalism Independent și Liga Română de Presă sînt două asemenea organisme care nu au nici o legătură cu presa.

Oamenii de acolo nu sînt ziariști, nu sînt afiliați unei instituții. Marea șmecherie a noilor guvernanți este aceea că, dînd importanță acestor organisme, împing în plan secund presa adevărată. Convocarea Ligii Române de Presă, a Agenției de Monitorizare a Presei etc. alături de CRP mi se pare incorectă. Aceste organizații pot cel mult monitoriza presa, dar nu pot cere demisii, reglementa criteriile de funcționare ale presei sau ceea ce au cerut la întîlnirea cu Tăriceanu.

► Scandalul de la Adevărul, ca și cele de la România Liberă și Evenimentul Zilei au ridicat o întrebare fundamentală – ce oprește libertatea de exprimare a jurnalistului?

În cele trei cazuri nu putem vorbi de o presiune a politicului. Și în perioada PSD, toate rapoartele ONG-urilor semnalau presiunile politicului. E aberant. Nu au pus degetul pe rană. Este o presiune firească a politicului asupra unor cîrnățari, repet, pentru că patronatul și-o dorește. Cînd un politician vine la putere nu-și propune să-l elimine pe Cristoiu sau pe Cristian Tudor Popescu, ci face presiuni asupra patronului, și de aici, indirect asupra liderului de opinie. Pe de altă parte, atît România Liberă, cît și Evenimentul Zilei se înscriau în acel proces de voioșizare a presei, de transformare în fapte superficiale, care să nu ridice probleme. Și acum există presiunea patronatului pentru ca ziarele să nu ridice probleme Puterii, mai ales în această perioadă de început. Orice nouă putere în primii doi ani e forțoasă cu presa. Presa se află atunci în poziția în care nici nu poate să critice, nici nu poate scrie ode, că s-ar face de rîs, și-atunci găsește o cale de mijloc: scrie despre mama lui Băsescu etc.

(….)

► După toate aceste evenimente mai putem vorbi de presă ca a patra putere în stat?

Presa a vrut să fie prima putere în stat și probabil că ceea ce se întîmplă acum e și un proces prin care ea își revine la starea normală. Ajunsese într-o situație nefirească. Devenise singura putere în stat care nu mai era controlată de celelalte puteri. De cîte ori s-a încercat o reglementare prin lege a presei, jurnaliștii au protestat. La fiecare proces de calomnie, corect de altfel, au protestat. La un moment dat, presa ajunsese să se creadă mai mult decît era. Va rămîne antologică intervenția unui patron de presă care i-a spus lui Emil Constantinescu, la prima întîlnire în ’97 cu CRP, domnule președinte, noi v-am pus, noi vă dăm jos. Presa nu dă pe nimeni jos, ci poate cel mult să meargă pe o stare de spirit ca să nu-și piardă tirajul, ratingul. Toată această figurație a presei de singura și prima putere în stat va trebui să dispară și să rămînă a patra. Deja începe să coboare în clasament.

► Ce ar trebui să prevadă o legea presei, pentru ca scandalurile la care am asistat să nu se repete?

N-am înțeles niciodată de ce colegii mei s-au opus unei legi a presei. Bine, au fost argumente de genul: Parlamentul va face o lege în așa fel încît să defavorizeze presa. În primul rînd, în România. nu există profesia de jurnalist. Angajatul la un ziar nu e neapărat ziarist. În presa interbelică era un sistem care ar putea funcționa și acum, potrivit căruia după un stagiu de doi-trei ani la un ziar se obținea un brevet de jurnalist. Acea carte nu avea nici o legătură cu angajarea la un ziar. Puteai fi ca mine sau puteai să nu scrii, dar brevetul îți oferea anumite facilități. Ar trebui stipulate foarte clar drepturile celui care beneficiază de statutul de jurnalist. Mai trebuie reglate raporturile între patronat, conducerea editorială și angajați, introducerea clauzei de conștiință, situația în care se poate vorbi de calomnie și pînă unde merge libertatea presei. Mai mare atingere la libertatea presei ca ceea ce se întîmplă acum nu văd. Pentru a scoate cîrnățarii din presă ar trebui introduse anumite condiții de înființare a unui ziar, televiziuni sau radio – să aibă poate un milion de euro în bancă.

► Scandalurile din presa scrisă prefigurează o moarte lentă a acesteia?

Dacă presa scrisă nu va găsi mijlocul de a face față concurenței televiziunii, dacă nu va acorda o atenție mai mare textului, probabil că vom putea vorbi dacă nu de moartea ei, de o existență de formă. Se impune o lărgire a ariei de cuprindere, cum a încercat Jurnalul Național. Majoritatea publicațiilor sînt excesiv concentrate fie pe politic, fie pe mondenități, ori viața românului din 2005 s-a diversificat uluitor: unii au interese economice, alții sînt interesați de cultură, de gastronomie etc. Pînă și obiceiul de a da un singur titlu pe prima pagină e o prostie. Practic, obligi cititorul să nu citească restul ziarului, dacă zona nu-l privește. Ar trebui să am trei-patru titluri de atac pe pagina întîi ca să cuprindă o diversitate de cititori. Și încă un lucru: cîtă vreme presa e a cîrnățarilor, ea va fi tot politică, pentru că au tot interesul să o mențină așa și, dacă nu va muri, cel puțin nu va mai interesa.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro