Memoriile lui Ion Mocsony Stîrcea, rămase în Arhiva Securității și de aici trecute în Arhiva SRI și – mai nou – în Arhiva CNSAS –, îmi confirmă (a nu știu cîta oară) rolul imens al Securității, al KGB, în păstrarea înscrisurilor importante pentru Istoria culturii naționale și universale. Într-un eseu mai vechi, deja publicat în volum, semnalam cazul celebru al Jurnalului lui Bulgakov, salvat pentru posteritate de KGB:

„În 1926, KGB-ul percheziționează domiciliul lui Bulgakov. Alături de manuscrisul nuvelei «Inimă de cîine», KGB-ul îi confiscă și jurnalul, ținut de scriitor prin anii ’20. Afacerea cu răscolirea casei nu-l viza direct pe prozator, ci pe unul dintre amicii săi. Dat fiind și curaju-i prostesc, Bulgakov îi pisează cu plîngeri pe cei de la KGB. Sătui pînă peste cap de el, în 1929, mai-marii instituției îi înapoiază manuscrisul. Speriat, scriitorul își aruncă jurnalul în foc. Un text important pentru înțelegerea unuia dintre cei mai mari prozatori ai secolului XX se preface în scrum. Da, dar vorba lui Wolland din Maestrul și Margareta: «Manuscrisele nu ard». KGB-ul făcuse o copie dactilografiată după jurnal. Instituția e serioasă. Ea pune totul, încopciat, la loc sigur. Jurnalul rezistă astfel timpului. Mai bine păzit și mai bine îngrijit, decît dacă ar fi rămas în arhiva scriitorului. Să presupunem că Bulgakov nu l-ar fi ars. Nu-i o garanție că manuscrisul ar fi supraviețuit. Putea să-i fie bombardată casa. Putea să-l vîndă, pe un preț de nimic, Elena Sergheievna, după moartea scriitorului. Putea să izbucnească un incendiu în apartament. Aceste lucruri sunt excluse de KGB. Instituția a rezistat pînă și prăbușirii comunismului. Grație copiei dactilografiate, KGB-ul pune la dispoziția criticilor și istoricilor literari, în anii perestroikăi, copia jurnalului distrus de Bulgakov.

«Manuscrisele nu ard!» va fi exclamat funcționarul care a scos jurnalul din pivnițele KGB și l-a redat opiniei publice. Are grijă de ele K.G.B.-ul!”

La fel s-a întîmplat la noi cu Memoriile lui Stelian Popescu, păstrate de Securitate cu sfințenie după confiscare. Nu s-a întîmplat la fel cu Însemnările lui Constantin Argetoianu. Acesta le-a ascuns pe unde a putut. Și astfel unele dintre caiete s-au pierdut o dată pentru totdeauna. Dacă Argetoianu le-ar fi lăsat să fie ridicate de Securitate, Securitatea le-ar fi păstrat ca ochii din cap, și azi am fi avut toată opera lui Argetoianu intactă, la dispoziția marelui public. Polițiile politice, atît de la noi, cît și din tot lagărul socialist, au fost instituții de o birocrație absolută. Fără a avea conștiința posterității ele au păstrat intacte toate hîrtiile luate în primire.

Eu însumi am remarcat această hărnicie a birocrației de la Securitate studiind la Arhiva SRI Dosarele lui Corneliu Zelea Codreanu de la Siguranță. Printre altele Siguranța pusese la Dosar un mărțișor legionar. Deși obiect, lesne de a fi șterpelit, și chiar tentant, mărțișorul a supraviețuit tuturor schimbările dramatice de regimuri din România:

Trecerii de la dictatura regală la cea antonesciană, de la cea antonesciană la cea comunistă și chiar trecerii de la comunism la postdecembrism.

Fenomenul explică păstrarea Memoriilor lui Ion Mocsony Stîrcea în arhiva Securității, de unde a ajuns, via Arhiva SRI, în Arhiva CNSAS. În 2015, CNSAS a transformat Memoriile în document electronic, postat pe site-ul instituției. Și astfel prin simpla accedere la site-ul CNSAS, cititorul de azi poate parcurge memoriile lui Ion Mocsony Stîrcea fără nici o problemă.

Curios rămîne că, deși publice din 2015, Memoriile n-au prea fost invocate în studiile despre 23 august 1944.