• 21 decembrie 1989, la prînz. Piața Palatului. Mitingul s-a spart. Cu chiu cu vai, securiștii și activiștii au reușit să strîngă sub balconul CC, pentru reluarea transmisiei indirect, cîteva sute de persoane. Aplaudînd mai mult ca să uite ce s-a întîmplat.
• 21 aprilie 2005, seara. Sala Palatului. Cu puțin timp înainte, Mircea Geoană a fost aplaudat furtunos și ovaționat spunîndu-i lui Ion Iliescu să se retragă din cursa pentru șefia PSD. Mulți delegați sunt pe hol, comentînd aprins întîmplarea.
• Am apelat la alăturarea celor două momente și pentru că ele au multe note comune. Ca și Ceaușescu, Ion Iliescu a fost victima unui complot. E drept, ca și în cazul evenimentelor din decembrie 1989, totul a părut spontan la Sala Palatului.

România a trăit deja 35 de ani de postdecembrism. Cîte evenimente s-au petrecut în această perioadă! Pe marea lor majoritate le-am uitat. Ținem minte doar cîteva, de mai demult (Răsturnarea lui Ceaușescu, Mineriada, Schimbarea din 1996, tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase) și mai toate din ultima vreme. Au fost însă evenimente care, deși uitate azi de opinia publică, sînt ținute minte de istoricii contemporani. Ca, de exemplu, înlăturarea lui Ion Iliescu de la conducerea PSD (după 15 ani de șefie) de către Mircea Geoană, la Congresul PSD din 21 aprilie 2005.

 Despre eveniment, la care am fost martor ca ziarist la fața locului, am publicat în Jurnalul național din 25 aprilie 2005, comentariul:

Debarcarea lui Ion Iliescu – un vot spontan bine organizat

21 decembrie 1989, la prînz. Piața Palatului. Mitingul s-a spart. Cu chiu cu vai, securiștii și activiștii au reușit să strîngă sub balconul CC, pentru reluarea transmisiei indirect, cîteva sute de persoane. Aplaudînd mai mult ca să uite ce s-a întîmplat. Ceaușescu ține un al doilea discurs. Prin făgăduielile aruncate în joc, evidentă strădanie de a evita inevitabilul. Ce se va fi petrecut în sufletul lui în răgazul dintre spargerea mitingului și momentul de acum? Își va fi dat seama că s-a pus la cale un complot împotriva sa? Va fi dibuit cine urmează să-i ia locul? Va fi presimțit că doar peste o zi va fi în elicopterul care-l va duce la zidul de la Tîrgoviște?

21 aprilie 2005, seara. Sala Palatului. Cu puțin timp înainte, Mircea Geoană a fost aplaudat furtunos și ovaționat spunîndu-i lui Ion Iliescu să se retragă din cursa pentru șefia PSD. Mulți delegați sunt pe hol, comentînd aprins întîmplarea. Mircea Geoană dă interviuri televiziunilor. Ziariștii îl asaltează. Moderatorii i se adresează deja cu domnule președinte. La tribuna unei săli cu multe scaune goale, ia cuvîntul Ion Iliescu. E al doilea discurs după cel de azi dimineață, care a fost un soi de bizar contraraport la Raportul lui Adrian Năstase. E primit cu aplauze de complezență. Ar fi fost de așteptat ca delegații din hol să dea buzna în sală. Nu de alta, dar vorbește Ion Iliescu, Părintele Fondator, pînă nu demult idolul partidului. Nu se grăbește nimeni. Cei din hol continuă să se întrebe de ce nu se retrage Ion Iliescu. Președintele fondator se zbate să cîștige ceea ce e mai mult decît clar că a pierdut. E congestionat, strigă, bate cu pumnul în pupitru. Animal politic de excepție, simte răceala sălii. Ziariștii sunt unanimi: discurs de perdant. Ce se va fi petrecut în sufletul lui Ion Iliescu după momentul Mircea Geoană? Va fi sesizat că acesta e înlocuitorul? Își va fi dat seama de complot? Va fi presimțit că peste cîteva ore va părăsi Sala Palatului ca simplu membru, și nu ca președinte al PSD? Ce s-a petrecut în sufletul lui Nicolae Ceaușescu nu vom ști niciodată. Memoriile sale, dacă s-ar fi gîndit vreodată să le scrie, au dispărut odată cu el la Tîrgoviște. Nu știm dacă vom afla vreo dată ce s-a petrecut în sufletul lui Ion Iliescu. Mașinărie politică, fostul președinte n-are disponibilități spre dezvăluirea trăirilor interioare. Așa-zisele sale memorii de pînă acum au fost scrise și publicate pentru a-i servi în bătălia politică. E greu de crezut că-n viitor Ion Iliescu va fi altfel.

Multora, inclusiv lui Ion Iliescu, alăturarea celor două momente li s-ar putea părea răutăcioasă, dacă nu chiar denigratoare pentru Ion Iliescu. Nu aceasta a fost intenția noastră. Dimpotrivă, noi am vrut prin asta să arătăm că momentul de la Sala Palatului nu-i unul oarecare. E un fapt care va rămîne în Istorie. Un asemenea fapt nu-l pot produce decît marile personalități. Pentru că, doar în cazul marilor personalități, înfrîngerile sunt la fel de răsunătoare ca și victoriile.

Am apelat la alăturarea celor două momente și pentru că ele au multe note comune.

Ca și Ceaușescu, Ion Iliescu a fost victima unui complot. E drept, ca și în cazul evenimentelor din decembrie 1989, totul a părut spontan la Sala Palatului. Și lipsa de preocuparea majorității delegaților pentru mai toate discursurile de la tribună. Și mutarea centrului de interes al Congresului din sală în hol. Și amînarea votului pînă tîrziu, în noapte. Și aplauzele furtunoase la discursul lui Mircea Geoană. Și asumarea de către Mircea Geoană a ipostazei de învingător înainte chiar de a se trece la vot, așa cum a făcut Traian Băsescu în seara celui de al doilea tur al prezidențialelor. Au părut spontane și multe întîmplări din zilele premergătoare Congresului: chemarea lui Ion Iliescu la Parchetul Militar pentru evenimentele din decembrie 1989, redeschiderea Dosarului Mineriadei din iunie 1990, implicarea nedreaptă a fostului președinte în tenebroasa afacere Hayssam, violenta campanie de presă dusă împotriva lui Ion Iliescu și a oamenilor săi din PSD.

În realitate, ca și în cazul căderii lui Ceaușescu, în spatele majorității întîmplărilor așa zis spontane a stat un plan bine pus la punct. Un plan în care s-au implicat și oameni ai actualei Puteri, din motive pe care le vom afla, probabil, nu peste mult timp. În decembrie 1989, am fost martorii unei revolte spontane bine organizate. În aprilie 2005, am fost martorii unui vot spontan bine organizat!

Istoria are și astfel de momente de ironie crudă. În decembrie 1989, Ceaușescu a fost răsturnat printr-un complot al cărui beneficiar era un activist PCR dizgrațiat de fostul secretar general: Ion Iliescu. În aprilie 2005, Ion Iliescu a fost răsturnat printr-un complot al cărui beneficiar e un activist PSD dizgrațiat de fostul președinte: Mircea Geoană. Am putea găsi și alte elemente comune ale celor doi cîștigători. În 1989, Ion Iliescu trecea drept un lider PCR în stare să salveze partidul prin adoptarea unor reforme liberale. În 2005, Mircea Geoană trece drept un activist PSD în stare să salveze partidul prin adoptarea unor reforme moderne.

Indiscutabil, nici un complot din lume nu reușește dacă nu sunt întrunite condițiile ca el să reușească. De cîte ori am scris că-n decembrie 1989 a fost un complot, am ținut să precizez: un complot care a reușit, deoarece el a răspuns unei legități istorice. Un lucru asemănător s-a petrecut și la Congresul PSD. Dacă delegații n-ar fi venit fie convinși că Ion Iliescu nu mai o soluție, fie pregătiți să fie convinși de asta, nici un complot din lume n-ar fi reușit să împiedice alegerea lui Ion Iliescu. Președintele fondator a rămas simplu membru, deoarece delegații au dat curs stării din spirit din partid la nivelul întregii țări. În dese rînduri, Ion Iliescu și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că PSD nu mai e partidul pe care l-a lăsat domnia sa cînd a plecat la Cotroceni. Desigur, fostul președinte s-a referit la ceea ce domnia sa a denumit drept transformarea PSD într-un partid de ciocoi. Nu aceasta e transformarea care a făcut ca Ion Iliescu să se întoarcă într-un partid net diferit de cel pe care-l știa domnia sa. PSD a devenit altul pentru că și țara e alta.

Urmare a unui proces istoric la care o contribuție hotărîtoare și-a adus-o chiar Ion Iliescu. Am fost prezent la lucrările Congresului de la început pînă aproape de numărătoarea voturilor. Un confrate cita mai deunăzi, cu titlu de denigrare, desigur, opinia unui participant la lucrări, opinie potrivit căreia delegații erau „filfizoni și fufe cu țîțele pe-afară“. O observație care aparține unuia care l-a votat pe Ion Iliescu. Unuia care n-a înțeles că PSD nu mai e nici FSN, nici PDSR. E un partid modern, ai cărui activiști pot părea unora filfizoni și ale cărui activiste pot părea acelorași fufe. Contrar imaginii promovate de unii jurnaliști și politicieni, PSD nu e nici comunist, nici criptocomunist. Delegații la Congres erau primari, președinți de consilii județene, foști demnitari, foști sau actuali șefi în administrație.

Oameni care au călătorit în străinătate, care au lucrat cu fondurile Uniunii Europene, care sunt conectați la Internet, care urmăresc talk-show-urile de la televiziuni private. Oameni ai căror fii și fiice au votat cu Alianța D.A. și cu Traian Băsescu, și nu cu PSD, partid identificat în campanie cu Ion Iliescu. Acestor delegați, reprezentînd mii de membri simpli și simpatizanți, Ion Iliescu le-a apărut în ultimul timp drept o povară politică. De la revenirea în partid, Ion Iliescu n -a făcut altceva decît să adîncească imaginea PSD de partid învechit, criptocomunist, prin discursurile sale excesiv de stînga. N-avem nici o îndoială. Pe scena noastră politică e nevoie de un partid la stînga Stîngii. În nici un caz el nu poate fi PSD-ul lui Adrian Năstase.

Poate că paguba în planul imaginii ar fi fost trecută cu vederea dacă Ion Iliescu ar fi reușit să ofere PSD altceva: o protecție față de vînătoarea de vrăjitoare din partea noii Puteri, o politică definită prin coerență a reacțiilor ca partid de Opoziție. Nici asta nu s-a întîmplat. Partidul n-a existat practic în cele patru luni de cînd Ion Iliescu a luat frîiele în mîini. Dacă activiștii și membrii PSD ar fi fost cei din vremea FSN sau măcar din vremea PDSR, poate că Ion Iliescu ar fi devenit președinte prin magia personalității sale. PSD e însă la ora actuală un partid pragmatic, alcătuit din oameni care fac politică activă, din oameni care refuză idolatrizarea unei personalități. Era greu de presupus că oameni care au exercițiul puterii locale sau centrale de patru sau chiar de opt ani îl vor mai privi pe Ion Iliescu precum fesenistele din anii ’90, fără a se întreba dacă mai poate sălta partidul în sondaje.

I-am urmărit pe liderii aleși la Congres în intervențiile televizate de după reuniune. Nu mi-a putut scăpa o schimbare radicală. Păreau mult mai liberi în mișcări, mult mai pronunțați, mult mai inteligenți politic. Explicația? Se eliberaseră de Ion Iliescu! Puțini știu că-n perioada care a trecut de la revenirea în partid, Ion Iliescu s-a purtat cu actualii lideri ai PSD mai rău decît cu niște neajutorați. Va rămîne mai mult decît semnificativă pentru atitudinea lui Ion Iliescu față de liderii partidului definirea lui Mircea Geoană drept prostănac. Mircea Geoană e un om matur. A fost ambasador, ministru de Externe, candidat la cursa infernală pentru București, propus ca premier. Nu spui așa ceva despre un bărbat în toată firea nici la o bere, dapoi în public. De ce făcut-o Ion Iliescu? Pentru că i-a considerat și-i mai consideră încă pe liderii PSD niște nevolnici într-ale politicii. Comportament de Tată care nu-și dă seama că fiii săi au crescut între timp, că au responsabilitatea unei familii, că au, la rîndul lor, copii. Deși băiatul are fire alb -n păr, tu nu-l vezi altfel decît ștergîndu-se de muci cu cămășuța. La revenirea lui Ion Iliescu în partid, liderii PSD s-au așteptat la un camarad, eventual la un prieten. S-au trezit cu un Tată capricios, supărîndu-se din te miri ce, dădăcindu-i exasperant, cu un prim-secretar PCR ținîndu-i prin interminabile ședințe, mustrîndu-i sau chiar bruftuluindu-i, cum s-a întîmplat cu Ioan Rus de la Cluj. Liderii PSD au avut deodată imaginea unu partid condus în chip dictatorial, în care ei n-aveau nici măcar dreptul de a reacționa cînd erau urecheați în public. Un asemenea partid nu numai  că-i supăra personal, dar mai mult era anacronic. I se spunea partidul lui Ion Iliescu. Acum însă i se spune PSD. Înlocuirea lui Ion Iliescu cu o conducere colectivă, dominată de raporturi de colegialitate, e un semnal pentru toate partidelor din România. A apus vremea formațiunilor identificate cu un singur om.

Spre deosebire de Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu e doar victima unei răsturnări. Față de ilustrul său predecesor, Ion Iliescu se confruntă cu o problemă: gestionarea perioadei următoare. Noii conducători ai PSD au repetat cu obstinație că sunt gata să -i ofere locul pe care-l merită. Chiar dacă motivele acestei atitudini nu sunt de ordin sentimental, Ion Iliescu trebuie s-o ia în seamă. Dacă, dimpotrivă, sub influența anturajului, v-a porni o cruciadă împotriva actualei conduceri, asumîndu-și chiar scindarea partidului, domnia sa riscă să iasă și din istorie. La rîndul lor, liderii PSD nu-și pot permite să greșească față de Ion Iliescu, chiar și dacă acesta va continua să fie mult timp supărat . Cea mai mare datorie a liderilor PSD e însă de a fi solidari cu Ion Iliescu dacă actuala Putere va continua și va amplifica hărțuirea celui care a condus România timp de 10 ani. Electoratul iliescist a acceptat debarcarea lui Ion Iliescu, convins că locul domniei sale e în manualele de istorie. Nu va accepta însă nici în ruptul capului să fie umilit chiar de copiii săi. Incontestabil, liderii PSD vor trebui să-i dovedească lui Ion Iliescu faptul că nu sunt novici într-ale politicii așa cum îi credea și-i trata. Rezolvînd cu înțelepciune problema Ion Iliescu!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro