• Tudor Arghezi, în Exodul artiștilor, Viața românească, an VII, nr. 2, februarie 1912, surprinde realități din presa vremii ce par copiate pur și simplu după vremurile de azi.
• “Ziariștii sînt niște simple instrumente, în genere fără convingeri, fără perseverență, pe care îi închiriază, de bună seamă, muncind cu ziua, cu luna, cu anul, pentru un steag care nu este al lor, și fără nici un dor”.
• “Direcția unui ziar angajează sau concediază un redactor și avem pilde de ziariști care într-un singur an de zile au trebuit să slujească trei și patru concepții politice deosebite. Ziaristul nu se vede legat prin nimic de casa în care lucrează din întîmplare.”

Întîlnire. Se prezintă la masa mea de la BAR un tip între două vîrste. După ce-mi intinde mîna, mă întreabă dacă-l mai recunosc. E una dintre cele mai complicate întrebări ce mi se pot pune în ultimii ani. Colegi de școală, de presă, de mers o cursă cu tramvaiul, foste iubite și foste colaboratoare fără să-mi fost iubite, mă întreabă, la întîlnirea întîmplătoare, dacă-mi mai amintesc cine sînt. Surîd în toate cazurile, printr-o automată dezvelire a dinților, și-mi explic încurcătura prin vîrsta înaintată – noul meu alint –. Noroc, în cazul celui venit la masa mea, că mi-o ia înainte, prezentîndu-se drept fost activist la UASCR pe vremuri. Despre aceștia am o părere bună, spre deosebire de anticomuniștii de serviciu, cu atît mai anticomuniști cu cît au ceva la dosar din vremea anticomunismului, astfel că trec imediat la subiect: Ce face pe aici, pe la BAR? Îmi răspunde c-a venit după opera lui Ibsen. Ibsen? fac eu o față de descumpănit ostentativ. Cine se mai interesează de Ibsen azi, cînd textul se reduce la SMS-uri fără diacritice, iar cultura la schimbul de poze pe facebook? Nu, nu el se ocupă de Ibsen. E conducător de doctorat și cineva are drept temă Chipul personajului masculin la Ibsen. Să leșini nu alta. Auzi, cineva care și-a ales drept temă Chipul personajului masculin la Ibsen!

*

Diamante. Mai departe din Ion Vinea, mai precis din pamfletarul Ion Vinea:

„La început viitorul maestru e un tînăr cu ghetele aduse ca niște caice, cu privirea absentă și ștearsă, ca fundul gol al unei tabacheri de tinichea, și gîndul muncit de nostalgia unei monede de 10 bani, prețul unei cutiuțe de alifie mercurială. Fără îndoială barba nerasă dă feței un vag răsărit de strălucire apostolică…” (Ion Vinea, Mizericordie literară, în Cronica, 19 Aprilie 1915).

„În viața de toate zilele, de afișaj parlamentar sau academic, prin ziare, cinematografe ori cu ajutorul instalațiilor pentru domni de pe bulevarde, savantul Marinescu trăiește de pe acum clipele adînci și eterne ale unei mumii așezate în muzeul, fastul de gornirea faptelor mărețe…” (de reținut gornirea faptelor mărețe – n.n.) (Ion Vinea, Doctorul Marinescu, în Cronica, 27 septembrie 1915).

„În bîlciul de surle și trompete de azi”; „Vom fi imediat și cu rea-credință asimilați unui gramofon care cîntă nazal plăcile de altul pregătite și așezate.”; „Paginile sînt oferite. Dar fără îndoială că nu vor scrie aci, cei ce gîndesc cu spatele la realitate: pederaștii politici.” (Ion Vinea, Avertisment, în Chemarea, 4 octombrie 1915).

„Și chiar în ziua cînd toată poețimea română ar cînta atmosfera îmbălsămită din preajma unei catrințe adormite vara (…)” (Ion Vinea, Mișcarea contimporană poetică, în Cronica, 24 ianuarie 1916).

*

Despre ziariști. Tudor Arghezi, în Exodul artiștilor, Viața românească, an VII, nr. 2, februarie 1912, surprinde realități din presa vremii ce par copiate pur și simplu după vremurile de azi:

„Se petrece în teatrul nostru același lucru ca și în presă, unde mai nici un ziar nu se poate lăuda că a format un rînd de colaboratori și că-i întreține în legăturile de colegialitate și de prietenie care ajută și inșilor să se razime, și ideilor să se adîncească și să se precizeze, și presei în general să-și ridice nivelul. Ziariștii sînt niște simple instrumente, în genere fără convingeri, fără perseverență, pe care îi închiriază, de bună seamă, muncind cu ziua, cu luna, cu anul, pentru un steag care nu este al lor, și fără nici un dor. Prea puțin sînt aceia pe care mai mult împrejurările decît o regulă, i-au adunat cîtăva vreme la un loc.

E, desigur, un rău fel de-a înțelege chiar interesul mișcărilor puse la cale. Cu o indiferență egală direcția unui ziar angajează sau concediază un redactor și avem pilde de ziariști care într-un singur an de zile au trebuit să slujească trei și patru concepții politice deosebite. Ziaristul nu se vede legat prin nimic de casa în care lucrează din întîmplare.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro