20 iunie 2024 - AUR

George Simion, la Parchetul General: Am venit să îmi cer telefonul şi să îmi cer dreptatea

Autor: Gabriel Pecheanu

Am venit să îmi cer telefonul şi să îmi cer dreptatea, spune liderul AUR, George Simion, prezent, joi, la Parchetul General.

„Am venit la Parchetul General pentru a cere clarificări, pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată cu trei zile înainte de alegerile din 9 iunie asupra
noastră. Au trecut două săptămâni, fix 14 zile din data în care colegii noştri au fost ridicaţi de pe stradă şi vouă vi s-a spus, pentru că nu este nimic oficial, că George Simion ar fi falsificat
semnături nu pentru el, ci pentru alţii. Se distrug probe dacă asta îi interesează, semnăturile false de la alegeri. Eu am venit să fac denunţuri în urmă cu două săptămâni, aici ,în faţa
Parchetului, nu m-a primit nimeni, spunând că nu e program de registratură şi să trimit prin poştă. Nu am nicio calitate, nu s-a pronunţat numele meu, s-a dat către presă că eu aş fi cel căutat şi
telefonul meu era la una din colege”, spune George Simion.

El afirmă că are date importante pe acel telefon.

„De două săptămâni iată că procurorii sunt la fel ca politicienii, sunt foarte leneşi, nu s-a făcut percheziţie informatică, dacă asta se urmărea, pe telefonul meu. Am venit să îmi cer telefonul şi
să îmi cer dreptatea. Dacă eu sunt vinovat, să fiu audiat, să se spună, nu să se aştepte, probabil este un mandat de urmărire pe numele meu şi al colegilor şi suntem urmăriţi acum, încercând să se
fabrice probe, nu cele din dosar sau ce mi s-a comunicat. Eu nu mă intimidez de lucrurile astea dar nici nu este normal, timp de nişte luni de zile, să fim privaţi de laptopuri, telefoane. Dacă vor
să ne găsească cu ceva, poate am eu nişte idei. De exemplu, dacă îi interesează semnăturile, ştiu, am cunoştinţă despre faptul că PNL-ul a ajutat cu semnături partidul REPER. O să fie distruse
acele semnături. Probabil vor să găsească altceva, am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri ale Parchetului, de exemplu DNA-ul. Să mă ridice! Eu nu am nimic ilegal săvârşit, mă pun la
dispoziţia oricărui organ de anchetă, dar asta e mai mult legat de calitatea noastră de competitori electorali. E o vânătoare de vrăjitoare şi nu am de gând să stau cu mâinile în sân şi să suport
genul ăsta de presiuni”, încheie Simion.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ