23 august 2024 - Legislatie

La început de septembrie se voteaza conducerea BNR în Parlament. Specialiştii care vor sa candideze pentru un loc în Consiliul de Administraţie al BNR trebuie sa trimita CV-ul pe adresa de mail cp02@cdep.ro

Autor: Mircea Nica

Managementul BNR va fi ales în prima săptămână a noii sesiuni parlamen­ta­re, adică în luna septem­brie, după ce iniţial luna iunie era în vizor pentru această decizie. Deşi conform surselor din piaţă cei care con­duc banca centrală din România vor ră­mâne cam aceiaşi, chiar dacă sunt în discuţii trei poziţii din cele cinci neexecutive, cum ar putea cineva mai tânăr sau nou, cu ex­pe­rienţă internaţională şi studii mai mult decât adecvate şi potrivite pentru manage­mentul BNR, să intre într-un joc deja sta­bilit, votul fiind doar o formalitate?

Managementul BNR, care urmează să fie numit în septembrie prin vot parlamentar, este alcătuit din 9 persoane, respectiv din 5 membri neexecutivi, 2 viceguvernatori, un prim-viceguvernator şi un guvernator Numirea prin vot parlamentar a conducerii BNR ar fi urmat să aibă loc în luna iunie, dar s-a amânat, iar până la începutul lunii august niciun CV nu a fost primit la secretariatul Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci.

Managementul BNR va fi ales în prima săptămână a noii sesiuni parlamen­ta­re, adică în luna septem­brie, după ce iniţial luna iunie era în vizor pentru această decizie. Deşi conform surselor din piaţă cei care con­duc banca centrală din România vor ră­mâne cam aceiaşi, chiar dacă sunt în discuţii trei poziţii din cele cinci neexecutive, cum ar putea cineva mai tânăr sau nou, cu ex­pe­rienţă internaţională şi studii mai mult decât adecvate şi potrivite pentru manage­mentul BNR, să intre într-un joc deja sta­bilit, votul fiind doar o formalitate?

„Presupun că în prima săptă­mâ­nă a noii sesiuni vor fi numiţi cei din boardul BNR, adică în luna septem­brie. Momentan nu am primit nici un CV, iar dacă s-a trimis vreun CV pro­babil s-a trimis direct la secretariatul Comisiei, dar nu cred că s-a trimis deocam­dată nici un CV. Cred că o să se facă pe repede înainte în prima săptămână din septembrie. Audiere efectivă nu a avut loc niciodată. Au­di­e­rea este un pas, scrie în regu­lament, noi punem întrebări, ei pot să nu răspundă, cum se întâmplă şi la ASF şi la atâtea altele după care se trece la vot. Audierea este o glumă“, afirmă Claudiu Năsui, deputat USR, membru al Comsiei de Buget, Finan­ţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, pentru ZF.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro