”Există o categorie recurentă în spațiul public românesc – și nu doar românesc – pe care o putem numi, fără ezitare, „țipătorii”. Nu sunt doar oameni vocali, ci indivizi pentru care ridicarea tonului a devenit principalul instrument de participare civică și exprimare politică. Ei nu dezbat, ci strigă. Nu propun, ci acuză. Nu caută adevărul, ci își proclamă versiunea ca unică și absolută, iar tot ce nu se aliniază cu ea devine ilegitim, inacceptabil, chiar criminal”,...