1 iulie 2025 - Partide Neparlamentare

Traian Basescu îsi recâstiga la CCR drepturile de fost presedinte

Sursa: spotmedia.ro

CCR a decis să-i dea înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea. Curtea Constituţională a decis, marţi, cu unanimitate de voturi, că legea în baza căreia i s-au ridicat privilegiile de fost şef al statului lui Traian Băsescu este neconstituţională, fiind contrară prevederilor constituţionale privind principiului legalităţii. În 2021, Parlamentul a adoptat o modificare a legii care vizează acordarea unor drepturi persoanelor...

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ