8 august 2024 - PNL

Lucian Bode deschide lista PNL pentru Camera Deputaţilor în Salaj

Autor: Gabriel Pecheanu

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal, Lucian Bode, anunţă, joi, că prin votul membrilor Biroului Politic Judeţean al filialei Partidului Naţional Liberal Sălaj a fost desemnat să deschidă lista PNL pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

„Prin votul membrilor Biroului Politic Judeţean al filialei Partidului Naţional Liberal Sălaj, am fost desemnat să deschid lista PNL pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din 1
decembrie. Le mulţumesc tuturor colegilor pentru încrederea acordată, este o onoare şi o responsabilitate pentru mine”, scrie pe Facebook Lucian Bode.

El apreciază că filiala PNL Sălaj „vine în faţa sălăjenilor cu candidaturi puternice la Camera Deputaţilor şi Senat, cu oameni care au cariere solide şi care sunt implicaţi în viaţa comunităţii
sălăjene”.

„Suntem o echipă hotărâtă să ducem proiectul liberal de dezvoltare într-o nouă etapă, împreună cu Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, cu primarii noştri, cu toţi aleşii
locali, totul din dorinţa de a ne fi mai bine, acasă, în Sălaj. Va urma o perioadă în care avem de câştigat încrederea sălăjenilor. Ne vom pune la bătaie toată experienţa şi priceperea pentru Sălaj
şi sălăjeni, iar prin unitate şi implicare vom performa la viitoarele alegeri”, încheie Bode.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ