Protestul AUR. Repetitie pentru o Românie mai buna, dupa un scenariu plagiat de la PSD. Zeci de mii de oameni adusi în strada ca sa arate ca „suveranismul” a facut flotari

Delegații AUR din alegerile anterioare au fost avertizați: cine lipsește de la protest riscă să nu mai fie luat în considerare la viitoarele alegeri. Partidul a făcut astfel eforturi organizatorice intense pentru a se asigura că manifestația „pentru libertate și democrație” nu e un fiasco: toată ziua, pe conturile de Facebook sau Whatsapp ale AUR, au circulat inclusiv mesaje de mobilizare semnate de George Simion, distribuite din oră în oră. La București au fost aduși cu autocare, potrivit unor estimări , în jur de 10 mii de participanți, mobilizare care mi-a adus aminte de protestele din 2018 organizate de PSD și Liviu Dragnea. De la bun început, organizatorii au încercat să impună o serie de reguli pentru participanți:- Au fost trasate reguli clare inclusiv în ceea ce privește relația și felul în care vor decurge interacțiunile cu presa: „Respectați jurnaliștii și forțele de ordine. Chiar dacă ne supără unele lucruri, nu cu ei ne luptăm aici și nu are rost o escaladare”, au transmis cei de la AUR. Incidente izolate au existat, dar nu definitorii pentru protest. Am remarcat totuși un tratament preferențial: realizatoarea Realitatea TV Anca Alexandrescu s-a îmbăiat în mulțime, iar ziariștii de la „posturile de casă” ale „suveraniștilor” au purtat veste roșii pe care scria, mare, PRESS. Planul AUR a fost să demonstreze unitate prin aducerea în stradă a unui număr cât mai mare de oameni, o strategie care, în teorie, trebuia să transmită aparent simplist un mesaj de forță prin prezență (we have the numbers), fără alte artificii. La început, organizatorii (ușor de reperat în mulțime, după banderolele albe purtate pe mâna dreaptă) estimau că vor participa în jur de 50 de mii de oameni la manifestație. În mulțime, s-a vehiculat cifra impresionantă de 100 de mii de participanți. Liderul AUR George Simion continuă să susțină această estimare: cert e că protestul a avut consistență, dar cifra rămâne una exagerată din motive de PR politic. De asemenea, s-a dorit ca evenimentul să fie unul pașnic, inclusiv unul fără zgomot asurzitor sau distrageri inutile – iar victime colaterale trebuiau să fie vuvuzelele. Cu toate acestea, planurile au început să se destrame odată ce mulțimea s-a adunat. „Fără vuvuzele! dacă vedeți oameni care suflă în vuvuzele rugați-i sa se oprească, ele distrug orice formă de scandare” În ciuda apelurilor la liniște și ordine, protestul s-a transformat rapid într-un haos de sunete. Vuvuzelele au ajuns să fie elementul central al evenimentului, și au creat o atmosferă de stadion. Zgomotul lor constant a înghițit orice încercare de a organiza scandări coerente sau de a transmite un mesaj clar. Demonstranții din provincie se organizează de-a lungul bulevardului Magheru, deși situația nu respectă planurile inițiale ale organizatorilor. „Era vorba să fie București, Ilfov, Giurgiu. Acum văd altceva, Argeș în față.” , spune unul dintre organizatori, vizibil frustrat de desfășurarea aparent improvizată a evenimentului. În magazinele de pe Magheru miroase puternic a alcool, iar oamenii par mai degrabă preocupați de discuții despre probleme agricole decât despre politică. „Mă simt ca la nuntă”, îmi spune unul dintre protestatarii pe care i-am întâlnit și la manifestația de vineri împotriva CCR. În fața mulțimii, unii profită de atmosfera creată și aleg să își facă live-uri pe Facebook sau TikTok, în care, cei mai vocali (puțini) își exprimă nemulțumirile în fața audienței online. Momentul culminant vine sub forma unei scene artistice improvizate: patru oameni care poartă un sicriu negru pe care scrie „Democrația” conduc coloana. Pe sicriu este așezată o cruce ce simbolizează că democrația s-a născut în 1989 și a murit pe 6 decembrie, odată cu decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale. Grupul din Maramureș atrage atenția în mod special. Iese în evidență prin culorile și hainele tradiționale, pe care oamenii le poartă cu mândrie. Un bărbat îmbrăcat într-un costum popular de brondoș devine rapid o atracție a mulțimii, în principal pentru că produce un sunet inconfundabil, diferit și mai puternic decât cel al vuvuzelelor din jur. Haina lui este împodobită cu 10-15 clopote care răsună la fiecare pas, cu un ritm aparte. „Așa e tradiția, să alungi spiritele rele” , îmi explică, mândru că a reușit să aducă tradiția la București. Este bucuros că a adus un strop din Maramureș în mijlocul capitalei, dar dezamăgit de vremurile moderne: „Se pierde tradiția, acum toți sunt pe TikTok.” Ce ironie! Stâng-drept spre Guvern și Cotroceni Protestul ajunge în Piața Victoriei, unde centrul pieței este aproape gol. O mică scenă a fost montată, iar un bărbat răgușit încearcă să organizeze mulțimea cu diverse sloganuri. În ciuda eforturilor sale, fiecare încercare eșuează, iar oamenii par dezinteresați. Unii protestatari sparg semințe în timp ce scandează, din când în când, „Jos Iohannis, jos guvernul” , într-un mod fugitiv, fără prea mult entuziasm. Protestul este, în esență, unul pașnic, deoarece participanții nu par revoltați de ceva concret. Mai degrabă, mulțimea dă impresia că își exprimă o nemulțumire generală, fără o direcție clară sau un obiectiv specific. Nu se stă foarte mult în Piața Victoriei, deși drumul până acolo a fost lent, iar cele 2 grade de afară n-au ușurat deloc viața protestatarilor. Mulțimea se pune apoi din nou în mișcare, chiar dacă direcția nu este neapărat clară. Inițial se zvonește că următoarea destinație ar fi Parlamentul, cu toate că programul anunța inițial o deplasare către Podul Basarab, în direcția Palatului Cotroceni. Pare că oamenii se simt mai bine în mișcare, decât atunci când rămân pe loc. Protestul capătă un aer de mobilizare continuă, fără o destinație precisă, ca și cum participarea în sine ar fi mai importantă decât mesajul pe care încearcă să-l transmită. Se ajunge pe Podul Basarab, iar imaginea de acolo este cu adevărat impresionantă: podul este acum plin de protestatari în marș, o masă de oameni care se întinde de la un capăt la altul. Totuși, în mijlocul acestei aglomerații, încercările de scandare se pierd rapid, fără a capta energia sau coeziunea dorită. Vuvuzelele, însă, persistă, și par să fie singurul element coerent al protestului. Oamenii sunt deja obosiți. Cei 8 kilometri parcurși pe jos își spun cuvântul, iar participanții mai au cel puțin tot pe atât până când vor ajunge din nou în Piața Victoriei, așa cum planificaseră organizatorii. Pașii devin mai lenți, iar energia mulțimii scade vizibil. Deși mulțimea este numeroasă, haosul și lipsa unui mesaj clar dau impresia unui protest fără viziune, unde zgomotul domină orice încercare de revendicare reală. Același mesaj ambiguu se regăsește și în bannerul care a anunțat manifestația: „Protest pentru Democrație și Libertate”. Sloganul sună bine, dar rămâne vag, iar din discuțiile cu participanții nu îmi este foarte clar care sunt definițiile acestor cuvinte pentru ei. S-a ieșit în fața tuturor instituțiilor principale, dar pe drum cred că s-a pierdut complet mesajul. Dacă s-a dorit să fie o demonstrație de prezență, atunci aceasta a reușit doar pe jumătate. Participanții au venit mai mult la bifă, doar ca să zică „prezent” și nimic mai mult.