4 septembrie 2024 - PSD

Rafila, despre renovarea secţiei ATI de la Sfântul Pantelimon: Condiţiile nu erau cele mai bune

Autor: Cosmin Pirv

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila declară, referindu-se la renovarea secţiei ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că acolo condiţiile nu erau „cele mai bune”.

„M-am întâlnit în repetate rânduri cu noua conducere a spitalului, a existat şi o vizită pe teren la spital, ceea ce vom face în perioada imediat următoare va fi amenajarea unui spaţiu în care să
fie relocată secţia sau o parte din secţia de Terapie Intensivă, care va intra într-un proces de renovare complet”, a declarat ministrul Sănătăţii la finalul şedinţei de Guvern.

El spune că acolo condiţiile „nu erau cele mai bune”.

„Este necesară pentru că, în mod evident, condiţiile care erau acolo… Spitalul Pantelimon nu a beneficiat de astfel de reabilitări de mulţi ani, condiţiile, inclusiv condiţiile de lucru ale
medicilor, nu erau să spunem cele mai bune, şi pe de altă parte trebuie să dăm şi noi un semnal clar opiniei publice că în Spitalul Pantelimon lucrurile evoluează într-un mod care să le dea lor
încredere să se adreseze acestui spital”, a adăugat Rafila.

El a spus că până la finalul anului vor sosi în România experţi internaţionali pentru o evaluare a procedurilor pentru pacienţii aflaţi în situaţii terminale.

„Aşteptăm să vină aceşti experţi, noi am accesat două organizaţii, organizaţia europeană şi cea mondială a specialiştilor în terapie intensivă, avem răspuns din partea ambelor organizaţii. Ideea nu
este neapărat să evalueze situaţia de acolo, nu vin să facă o anchetă, ei vin să facă o evaluare profesională legată de protocoale, de proceduri şi mai mult să putem să avem şi o discuţie deschisă
în spaţiul public, dar şi în zona profesională în ceea ce priveşte protocoalele care trebuie utilizate şi în România pentru pacienţii aflaţi în situaţii terminale”, a explicat ministrul Sănătăţii.

CITEȘTE ȘI / PE ACEEAȘI TEMĂ