Burduja și Firea se bat pe locul 2 în sondaje
Autor: Magda Gheorghita
Pentru prima oară de la începutul campaniei electorale, Sebastian Burduja este pe locul al doilea în intențiile de vot ale bucureștenilor pentru alegerile din 9 iunie, după Nicușor Dan. Actualul primar are 27,6% din intențiile de vot, Burduja, 23,2%, iar Gabriela Firea 21,7%. Sunt cifre dintr-un sondaj realizat de Jarding Global LLC între 15 și 24 mai, prin metoda interviului telefonic, cu un eșantion de 1189 de persoane și o marjă de eroare de plus-minus 2%. Sondajul a fost făcut la comanda PNL.
33% din repondenții la sondaj au spus că Burduja are cea mai bună campanie electorală, urmat de Nicușor Dan și de Cristian Popescu-Piedone. Gabriela Firea este pe locul al patrulea, iar Mihai Enache pe al cincilea. Șapte din zece repondenți spun că, printre principalele calități pe care trebuie să le aibă viitorul primar sunt să fie un nume nou, de viitor. Contează foarte mult pentru bucureșteni și ca primarul să fie cinstit și corect, educat, bun gospodar, om de echipă și apropiat de oameni. Mai puțin de 13% spun că ar trebui să fie susținut de un partid puternic. Dacă vorbim despre susținerea partidului în consiliul general, Sebastian Burduja are un scor mai bun decât partidul. PSD ar avea cei mai mulți consilieri, 28,8% din repondenți intenționează să pună ștampila pe social-democrați, pe locul al doilea ar fi Alianța Dreapta Unită, cu 25,9%, iar PNL nu ajunge la 20%, în vreme ce Burduja a depășit acest prag psihiologic. PPUSL, partidul lui Cristian Popescu Piedone și AUR sunt sub 10%. Așa arată datele PNL. Și PSD a publicat un sondaj, în care Gabriela Firea este pe locul al doilea.
Sondajul comandat de PSD a fost făcut pe un eșantion mai mare, de 5.112 repondenți, în mediul online, pe bază de programare Machine Learning, cu o marjă de eroare de plus minus 5%. Sondajul a fost realizat între 20 și 22 mai. Nicușor Dan ar obține 29% din voturi, Gabriela Firea 25%, iar Sebastian Burduja 17, umăr la umăr cu Cristian Popescu Piedone, care este la 16%. Mihai Enache și Diana Șoșoacă sunt la egalitate, cu 4%. Dar PSD a vrut să vadă și ce șanse ar avea Gabriela Firea, dacă s-ar retrage Piedone, deși acesta din urmă a spus că nu o va face. În acest caz, Firea ar urca pe primul loc, cu 35%, Nicușor Dan ar obține 31%, iar Sebastian Burduja – 19. O mână de voturi ar merge și Enache și Șoșoacă. Iar dacă, prin absurd, s-ar retrage Gabriela Firea, sondajul PSD arată că Nicușor Dan ar câștiga alegerile, cu 35%, pe locul al doilea Piedone ar fi la mare distanță, cu 26%, iar Sebastian Burduja pe locul al treilea, cu 22%.
Ar trebui să vină și un sondaj de la Nicușor Dan, în zilele următoare. Primarul a fost chemat la dezbatere de toți candidații, dar nu vrea să vorbească decât cu cel de pe locul al doilea și nu în orice sondaj, ci în propriul sondaj. Așa că așteptăm cu nerăbdare să vedem ce va spune și sondajul lui și dacă va ieși la joc, la confruntare, așa cum a promis.