Grindeanu respinge negocierile cu USR: Cum sa faci coaliţie când ne ataca zilnic?
Autor: Andreea TobiasSorin Grindeanu respinge posibilitatea unor negocieri cu USR, subliniind că este greu să construieşti o coaliţie cu un partid care critică constant PSD şi PNL.
„Dânşii şi-au anunţat punctul de vedere, în fiecare zi spun cât de răi sunt cei de la PSD şi PNL, în fiecare zi ne spun pe mai multe voci cât de răi suntem noi şi liberalii, cum să faci coaliţie în
forma asta?”, a declarat Grindeanu.
Când a fost întrebat despre o posibilă schimbare de poziţie, el a subliniat că preşedintele partidului a anunţat deja retragerea de la negocieri şi că orice modificare a acestei poziţii va fi
comunicată oficial.
La întrebarea dacă liderii de filiale PSD din teritoriu i-au cerut să revină la masa negocierilor, Grindeanu a răspuns „nu”.